ANM anunță că valul de căldură va continua să se intensifice. Se vor înregistra temperaturi maxime între 37 și 42 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 22 de grade, astfel că vor caracteriza nopți tropicale. Valul de căldură intens și persistent, caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat va afecta zonele Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Moldova, Dobrogea și sud-vestul Transilvaniei.
Autoritățile au emis recomandări esențiale pentru populație, având în vedere noul val de caniculă înregistrat la nivel național. Evitați creșterea temperaturii având grijă să răcoriți locuința cu ajutorul aparatelor de aer condiționat sau cu ventilatoare. Reglați aerul condiționat la maxim 5 grade sub temperatura de afară, aerisiți încăperile dimineața devreme sau seara târziu, limitați folosirea aparatelor electrocasnice. Pe caniculă, nu lăsați niciodată copiii, bătrânii sau animalele singure în autovehicule închise. Nu lăsați în mașină obiecte care pot exploda din cauza căldurii (brichete, tuburi de deodorant, gel antibacterian). De asemenea, evitați muncile extenuante și exercițiile fizice în partea cea mai călduroasă a zilei (orele 11:00-18:00).
Vezi și: Alertă în toată România. Vremea care s-a abătut asupra țării noastre ar putea avea urmări dramatice
Cum va fi vremea în următoarele 4 săptămâni
În săptămâna 15 - 22 iulie 2024, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice și sud-vestice. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval. În săptămâna 22 - 29 iulie temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în sudul teritoriului, iar cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
De asemenea, în săptămâna 29 iulie - 5 august, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale, dar local cu o ușoară tendință spre deficit. În săptămâna 5 - 12 august, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.
Citește și: România e în colaps! Specialiștii atrag atenția asupra pericolului în care se află agricultura după ultimele intemperii meteo


















