România trece la alt nivel! Primul zbor al unui pilot român în noul Centru European de Instruire F-16, unde vor fi pregătiți și piloți ucraineni

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 18-01-2024 18:15

Actualizat: 18-01-2024 18:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Luni, 15 ianuarie 2024, a avut loc primul zbor al unui pilot român în noul Centru European de Instruire F-16, de la Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță”, din Fetești.


Aeronava F-16 a fost pusă la dispoziția MApN de către Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos, informează
Ministerul Apărării.

Conform
MApN, șapte piloți români efectuează pregătirea teoretică și practică în cadrul Centrului European de Instruire F-16.


Reamintim că la Centrul European de Instruire F-16 vor fi pregătiți și piloți ucraineni.

„Primul zbor al unui pilot român, în cadrul Centrului European de Instruire F-16

Luni, 15 ianuarie, a avut loc primul zbor al unui pilot român instruit în cadrul Centrului European de Instruire F-16 (European F-16 Training Center – EFTC), cu o aeronavă F-16 pusă la dispoziție de Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos, împreună cu un instructor aparținând companiei Lockheed Martin.

În prezent, șapte piloți români efectuează pregătirea teoretică și practică în cadrul Centrului European de Instruire, dar și la simulatorul F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române și vor continua instruirea până la atingerea nivelului „Pregătit Pentru Misiune”, a transmis MApN.

Centrul are menirea de a întări capacitatea de reacție a NATO în fața amenințării ruse, în contextul invaziei trupelor lui Vladimir Putin în Ucraina


Potrivit Ministerului Apărării, centrul este un hub internațional pentru instruirea piloților de aeronave F-16 și facilitează creșterea interoperabilității dintre aliați.

„Acesta contribuie la crearea unor standarde operaționale comune și la întărirea capacității Alianței Nord-Atlantice de a face față provocărilor complexe din regiunea Mării Negre și din Europa de Est”, explică Ministerul Apărării Naționale.

Conform acordului de colaborare, Ministerul român al Apărării pune la dispoziție Baza 86 Aeriană „Locotenent Aviator Gheorghe Mociorniță” din Fetești, facilitățile de instruire și sprijinul națiunii-gazdă, Forțele Aeriene Regale ale Țărilor de Jos pun la dispoziție aeronave F-16, iar Compania Lockheed Martin asigură instructorii și mentenanța.

Deocamdată, piloții români sunt singurii care se pregătesc în cadrul Centrului European de Instruire F-16, a menționat MApN.

Măsura înființării Centrului European de Instruire a fost aprobată în CSAT, urmând ca în această bază să fie antrenați și piloți ucraineni


„(…) în cadrul ședinței CSAT a fost analizată și implicarea României într-un proiect transatlantic nou, și anume crearea în țara noastră a unei facilități de instruire a piloților pentru operarea avioanelor F-16.

Împreună cu alți aliați și cu compania care proiectează acest avion de luptă, va fi creat, în România, un hub regional pentru antrenamentul piloților care vor zbura pe aceste avioane.

Aici vor fi pregătiți piloții români care operează aeronave F-16, urmând ca facilitatea să fie deschisă ulterior și participării piloților din statele aliate și partenere NATO, inclusiv din Ucraina.

Acest hub regional de instruire va acoperi cerințele de pregătire din partea aliaților și a partenerilor regionali, ceea ce va conferi României poziționarea ca lider regional în domeniul instruirii piloților F-16, contribuind astfel la creșterea coeziunii, demonstrarea unității și întărirea posturii de descurajare și apărare euroatlantică.


Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii Consiliului au aprobat forțele Armatei României și ale Ministerului Afacerilor Interne care pot fi puse la dispoziție pentru participarea la misiuni și operații în afara teritoriului statului român, în anul 2024.

Astfel, Armata României va putea pune la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2024, un efectiv de 5.646 militari şi civili, dintre care 2.526 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 3.120 de militari se vor afla în aşteptare pe teritoriul naţional, cu posibilitatea de a fi dislocaţi la ordin.

Ministerul Afacerilor Interne va putea participa la astfel de misiuni și operații cu 2.462 militari și polițiști, dintre care 359 vor participa la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar 2.103 vor fi în așteptare pe teritoriul național, dislocabili la ordin.

Elementul de noutate îl reprezintă suplimentarea participării cu o companie stat major și deservire la operația EUFOR Althea, în teatrul de operații Bosnia și Herțegovina.

România va deveni astfel cel mai mare contribuitor cu trupe în cadrul operației, cu un efectiv de peste o mie de militari, atât dislocați în teatru, cât și în cadrul rezervelor operației”, se precizează în comunicatul emis la, 6 iulie 2023, de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri