,,Este foarte important ca România să simplifice procedurile în administrația publică”, a declarat Aida Liha MATEJICEK, Head of Unit in the Romania Unit DG REGIO la Conferința „România verde și digitală. Rolul orașelor”, care a avut loc pe 11-12 mai, în București, în grădina Muzeului Filipescu – Cesianu.
Evenimentul a reunit primari și alți reprezentanți ai administrațiilor publice locale, reprezentanți ai Executivului, ambasadori, companii de top din energie, IT&C, transporturi pentru a discuta doua subiecte importante aflate pe agenda publică, atât din România, cât și din Uniunea Europeană tranziția către orașele verzi și digitale. „ Pentru a reuși atingerea acestor obiective, cu rezultate eficiente și durabile, este nevoie de o cât mai bună și strânsă colaborare între autoritățile centrale, locale, mediul privat și comunități.”, a declarat Camelia Spătaru, președinta Asociației SMARTiCITY.
Președinta Senatului, Anca DRAGU, Președintele Asociației Municipiilor din România, și Primar al Municipiului Cluj-Napoca, Emil BOC, Primarul Sectorului 6, Ciprian CIUCU, Ambasadorul Estoniei în România, E.S. Ingrid KRESSEL, primari și vice-primari ai primăriilor din Miercurea-Ciuc, Piatra-Neamt, Câmpulung, Oradea, Slobozia, Pitești, Lehliu, reprezentanți ai Executivului, precum și reprezentanți de top ai mediului de business s-au numărat printre participanți.
De asemenea, ne-am bucurat să îi avem cu noi pe Aida Liha Matejicek, șef al Unității României în cadrul DG REGIO (Directoratul General pentru Politică Urbană şi Regională), Bernd Vogl - Șeful Departamentului de Energie, Planificarea energetică a orașului Viena, care are ca sarcină principală gestionarea și coordonarea programelor energetice vieneze și munca strategică cu accent pe decarbonizarea orașelor, pe Anja Reimann, lider de proiect în cadrul proiectului AI4Cities, Amsterdam, finanțat de UE și care va juca un rol de lider în planurile de acțiune climatică ale orașelor, Elsa Durieux - Ofițer superior la ICLEI (Guvern local pentru durabilitate), o rețea globală de orașe care lucrează la inițiative de dezvoltare durabilă, Rob Davidson - Director, Analist în Consiliul de Tehnologie a Informației și Comunicației. Pasionat de open data, promovând utilizarea datelor pentru bunăstarea socială și crearea afacerilor.
Conferința s-a înscris în seria de evenimente organizate de Asociația SMARTiCITY și jumptosmart.ro ( https://www.jumptosmart.ro/conferinta-from-city-to-smart-city), pentru promovarea soluțiilor smart, care pot contribui la transformarea orașelor de acum în orașe digitale și verzi, în beneficiul locuitorilor.
Parteneri instituționali : Muzeul Municipiului București. Casa Filipescu-Cesianu.
Partenerii Conferinței: Integrisoft, UP România, Electrogrup, Bosch, Signify, Orange, Nordis Group, Urban Scope, Otokar, International Alexander, Display Solutions, Capital Estate, Steinbeis Transfer Management, Yokko.
Parteneri media: News.ro, Bugetul.ro, New Money.
Câteva dintre declarațiile făcute în timpul conferinței:
Emil Boc, Primarul Municipiului Cluj-Napoca: “ Cele 80 de miliarde de euro din fondul de reziliență, plus exercițiul financiar 2021-2027 sunt șanse unice pentru România și administrațiile locale. Cei mai mulți bani de aici merg pe verde și digital. Atunci, în primul rând, noi trebuie să ne facem temele la noi acasă. Eu vă spun ce fac la Cluj: în primul rând, încerc să îmi fac temele în ceea ce ține de mine, în primărie. În dimensiunea digitală, toate plățile pe care le face cetățeanul să fie făcute online.”
Ciprian CIUCU, Primarul Sectorului 6, Bucuresti:’ Servicile care s-au dezvoltat de-a lungul timpului la București au suferit de două mari probleme: una este că unele dintre ele au fost foarte, foarte slabe, a două problemă este că nu au fost întotdeauna corelate - același domeniu are diferite strategii, fie că vorbești de eficiență energetică, fie că vorbești despre calitatea aerului sau despre mobilitate. Nu am simțit o corelare: au fost făcute în etape diferite sau în ani diferiți de către echipe diferite(...).Simt nevoia redefinirii strategice . A treia problema este că, acolo unde a existat (nn:corelare), nu a fost însoțită de planuri de acțiune și nu au fost bugetate acele planuri. “
Aida Liha MATEJICEK, Head of Unit in the Romania Unit DG REGIO:
“Clădirile inteligente pot fi transformate din consumatoare în producătoare de energie. România va beneficia în curând de aproximativ 20 de miliarde de la Fondul de Redresare și Reziliență, pentru a rezolva impactul social și economic pe care pandemia de Covid19 l-a avut. Avem câteva ținte în sfera digitală și climatică, cel putin 37% va fi acordat climatului si aproximativ 37% sferei digitale. Este foarte important pentru România să simplifice procedurile în administrația publică.”
Vlad Sincă –Secretar de Stat în Ministerul Energiei: ,, Viitorul aparține energiei regenerabile și noi putem face această tranziție prin intermediul gazului natural, pentru a ne asigura că renunțarea la energia electrică produsă din cărbune nu afectează reziliența sistemului energetic. Avem nevoie de gaze naturale. Se pun bazele legislative pentru comunitățile de energie. Aceste comunități se vor angaja în producție, distribuție, furnizare, consum, stocare și servicii de eficiență energetică. Vorbim, practic, de dezvoltarea unor comunități independente care participă activ la piața de energie electrică și la sistemul energetic național, prin elementele de stocare pe care le aduce.
Elena Lasconi, Primarul Municipiului Câmpulung Muscel:
“Consider că ar trebui schimbată legea funcționarului public, pentru a putea să angajăm oameni profesioniști. Avem nevoie de profesioniști și este foarte greu să faci singur ceva. Eu îmi doresc ca Municipiul Câmpulung să ajungă orașul cu cel mai mult verde pe cap de locuitor din țară, am viziunea asta și nu mă opresc până când nu o să și realizez acest lucru.”
Adrian CRIȚ, Director General STB:
” Dacă vorbim de transportul de suprafață cel mai ecologic mod este tramvaiul. De ce? În primul rând, are emisii poluante zero, în al doilea rând e transportul având capacitatea cea mai mare. Dacă luăm în considerare și faptul că circulă pe o cale de rulare care e dedicată, nu este influențată de celelalte mijloace de transport, de către pietoni pot spune că avantajele sunt și mai mari.”
Bernd Vogl, Chief Energy Planner, Head of Department, City of Vienna:
“Avem zone în care nu este permis să folosim combustibil fosibil pentru clădirile noi. Viitorul sistemului energetic se bazează pe energia solară și eoliană. Am început un proiect mare, principalele surse de energie vor fi panourile fotovoltaice, avem 50 MW din panouri voltaice în Viena și ne dorim să ajungem la 250MW până în 2025.”
'România verde și digitală. Rolul orașelor' - Declarațiile făcute de Emil Boc, Ciprian Ciucu și Elena Lasconi
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



