Consilierul guvernatorului BNR, Cristian Păunescu, afirmă că România trebuie să își revendice în continuare dreptul asupra tezaurului trimis la Moscova în urmă cu mai bine de un secol, în timpul Primului Război Mondial.
Oficialul BNR a subliniat că este vorba despre o creanță „reală, certă și imprescriptibilă”, care trebuie recunoscută la nivel internațional, cu sprijinul Comisiei Europene și al Parlamentului European.
Citește și: Țara nordică consideră cea mai fericită din lume. La polul opus, România a coborât în clasament
România vrea aurul înapoi!
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate joi, la Universitatea „George Bacovia” din Bacău, eveniment dedicat subiectului tezaurului Băncii Naționale a României aflat încă în posesia Federației Ruse. Evenimentul a fost parte a unei campanii mai ample de promovare și informare, susținute de BNR în țară și în străinătate.
Cristian Păunescu, istoricul care documentează acest dosar de peste 25 de ani, a vorbit despre asta.
El a reamintit că dosarul a fost readus recent în atenția oficialilor europeni, iar Parlamentul European a adoptat în martie 2024 o rezoluție care solicită Comisiei Europene și Serviciului European de Acțiune Externă includerea problemei tezaurului românesc în agenda diplomatică UE-Rusia, atunci când dialogul politic va putea fi reluat.
Cât aur conține tezaurul României din Moscova
Tezaurul BNR confiscat în Rusia conține 91,5 tone de aur fin, trimis la Moscova în 1916 pentru a fi protejat de avansul trupelor străine care ocupaseră o mare parte din teritoriul României. Ulterior, odată cu venirea la putere a regimului bolșevic, Rusia nu a mai recunoscut obligația de returnare a aurului.
Campania BNR pentru recunoașterea internațională a acestei creanțe a fost reluată intens în ultima perioadă. După 1990, banca centrală a republicat documentele oficiale privind transportul tezaurului și a organizat acțiuni de informare la nivel internațional în orașe precum Cracovia, Viena, Tel Aviv, Bruxelles, Washington sau Chișinău.
Potrivit unui comunicat oficial al BNR, aceste evenimente vor continua atât în țară, cât și în străinătate, ca parte a noii abordări instituite din noiembrie 2023 de Consiliul de Administrație al BNR.



















