Datele oficiale arată că, în general, românii sunt pasionaţi de creditele bancare. Numai în prima jumătate a lui 2025, oamenii au luat 50.000 de credite ipotecare noi. Valoarea medie a unui credit ipotecar nou: 64.000 de euro.
Aproximativ 50.000 de credite ipotecare au fost contractate de români în primul semestru (S1) din 2025, fiind cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, potrivit cifrelor studiat de ZF.
Venitul unei familii: 2.500 de euro
Venitul mediu al unei familii care a accesat un astfel de împrumut a fost de 2.500 de euro. Valoarea medie a unui credit ipotecar nou a fost de 64.000 de euro, faţă de 62.000 de euro anul trecut.
Împrumuturile s-au ridicat la 3,2 mld. euro, înregistrând o creştere de 60% faţă de anul trecut, arată Ipotecare.ro. Conform datelor de la BNR, creditele ipotecare acordate la nivel naţional au ajuns la 5,56 mld. euro în primele şase luni din 2025, incluzând şi refinanţările, fiind astfel o creştere de 26% faţă de anul precedent, mai notează sursa amintită.
Cum iei credit ipotecar fără avans
Sunt câteva bănci din România, nu toate, care sunt dispuse să acorde împrumuturi chiar și celor care nu au strâns niciun ban de avans. Chiar dacă sună bine, la prima vedere pare un efort mai mic, este bine să analizăm de la început avantajele, dar mai ales dezavantajele, pentru că lista de riscuri, în acest caz, este destul de mare.
În primul rând, cei care nu au avans tot trebuie să garanteze cu o locuință. Bineînțeles, poate fi a părinților, dacă vorbim de tineri, sau a altcuiva din familie. Creditele cu avans zero pot fi, la fel, cu dobândă fixă sau cu dobândă variabilă.
Vestea proastă este că, dacă nu poți plăti rata, banca poate executa ambele imobile – și cel nou, și cel adus ca garanție.
Trebuie să luaţi în considerare că un avans mai mare v-ar putea aduce și condiții mai bune la credit, dar și o rată mai mică, deci ar putea fi, totuși, cea mai sănătoasă decizie financiară în acest caz.
















