Românii au noroc: destinațiile lor preferate de vacanţă înregistrează cele mai mici preţuri la produsele alimentare. Orașul cu cea mai scumpă mâncare, o surpriză!

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 06-08-2025 19:11

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Mâncarea s-a scumpit peste tot în lume. Inclusiv în România, unde, de la 1 august 2025, a intrat în vigoare TVA-ul de 11% la alimente (în creștere de la 5% sau 9% după caz).

Potrivit „Indicelui Alimentar” realizat de Institutul de Cercetare al Deutsche Bank, în 2025, există diferențe notabile privind prețul unui coș de produse alimentare tipic în orașele europene.

Citiţi şi: Trufandaua Lidl care ucide concurența. Testul pe care retailerul german îl face pentru magazinele din România

Mâncarea din Europa, mai ieftină faţă de SUA

Ca punct de referință a fost ales orașul New York, căruia i s-a atribuit scorul 100. Indicele nu ia în calcul puterea de cumpărare locală, un aspect important atunci când se compară costurile din diverse orașe.

În general, mâncarea din Europa este mai ieftină decât cea din SUA, dar există în oraş pe continentul nostru care întrece chiar şi New York-ul, şi anume Geneva. Altfel spus, un coș de cumpărături care costă 100 € în New York, ajunge la 106 € în Geneva.

După Geneva și Zurich, următoarele trei orașe europene cu cele mai ridicate prețuri sunt: Oslo (scor 78), Paris (71) și Luxemburg (66).

Preferatele românilor, printre cele mai ieftine

Cele mai mici prețuri la alimente se găsesc în orașele cu scoruri de 55 sau mai puțin. Budapesta și Varșovia sunt cele mai ieftine capitale europene din acest clasament, cu scoruri de doar 37. În topul orașelor ietine se situează şi destinaţii de vacanţă preferate de români, cum ar fi:

  • Istanbul (39),

  • Praga (42),

  • Lisabona (44),

  • Atena și Madrid (46),

  • Barcelona (49),

  • Roma și Birmingham (51),

  • Berlin (55).

Urmează şi alte scumpiri în România?

Adrian Negrescu, consultant fiscal şi analist economic, a vorbit despre noul val de scumpiri care va veni din septembrie şi a avertizat că inflaţia din România va ajunge chiar şi la 9%.

"Gândiţi-vă că, de-abia atunci vom simţi impactul creşterii preţului la energie, o creştere cu peste 50% a preţului pentru agenţii economici, apoi, este efectul preţului carburanţilor – benzina şi motorina, iată, s-au scumpit de la 1 august cu aproape 40 - 50 de bani pe litru. Probabil se vor mai scumpi dacă şi preţul petrolului va continua să crească", a spus Negrescu la Antena 3.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri