Românii care vor scăpa de datoriile la bănci. Legea care le permite să beneficieze de o a doua șansă în relația cu instituțiile bancare

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 12-08-2024 09:27

Actualizat: 12-08-2024 09:42

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Legea celei “de-a doua şanse” ajută persoanele aflate într-o situaţie financiară critică dintr-o ţară europeană în care românii sunt în număr foarte mare. Practic, dacă poţi dovedi că nu mai ai cum să plăteşti datoriile la bănci, statul te poate scăpa de această povară.

Doi români au reuşit să convingă autorităţile că, din cauza crizei globale, nu îşi mai pot achita ratele pe care au aveau la diferite instituţii bancare.

Citeşte şi România se află cu un picior în groapă! Statul român s-a împrumutat fără limite! Datoria publică guvernamentală atinge un nou record

Ţara în care românii pot scăpa de datoriile la bănci

Românii din Spania pot scăpa de datoriile la bănci dacă dovedesc că, din motive întemeiate, nu îşi mai permit să le plătească. De curând, doi soţi din România au fost “salvaţi” de statul spaniol, după ce justiţia a anulat o datorie de 35.000 de euro. Aceştia locuiesc în Pamplona şi au apelat la legea “a doua şansă”.

Înainte de pandemie, aveau locuri de muncă stabile, plăteau taxe la stat de ani de zile, însă criza globală i-a afectat enorm. Preţurile la mâncare şi chiria au crescut, însă, veniturile lor au scăzut la jumătate. Drept urmare, aceştia au început să facă împrumuturi la diferite instituţii, însă dobânzile uriaşe i-au făcut să nu îşi mai permită să achite ratele.

„Într-o situație ca aceasta, disperarea te face să ceri un împrumut. Dobânda la aceste împrumuturi poate depăși 100%”, a spus avocatul celor doi.

Astfel, au hotărât să apeleze la Asociația de Asistență pentru Datorii, cei de aici începând o procedură de pre-faliment. Practic, au fost suspendate temporar orice fel de plăti sau popriri pe conturi. Apoi, a fost depusă o cerere de insolvenţă la Tribunalul Comercial Pamplona. Avocatul familiei de români a obţinut, în cele din urmă, anularea datoriilor în valoare de 35.000 de euro. De asemenea, cuplul nu va mai apărea în bazele de date ale debitorilor. 

Ce înseamnă legea “a doua şansă”

În Spania, legea falimentului se numește “Segunda Oportunidad” (“a doua şansă”) și a fost introdusă în 2015. Aceasta nu are limite sau restricţii, ceea ce înseamnă că orice rezident din Peninsula Iberică poate beneficia de ea. Aceasta este utilă pentru 10.000 de persoane în fiecare an, conform datelor oficiale.

În 2021, o altă familie de români a beneficiat de lege. Aceştia locuiau în Madrid şi se aflau într-o situaţia limită: soţul nu mai reuşea să se angajeze, soţia câştiga doar câteva sute de euro pe lună, iar banca le luase deja casa.

”Oamenii, încrezători în stabilitatea economică a Spaniei, au decis să-și cumpere un apartament, dar din cauza situației economice complicate din criza anterioară 2008-2009 au fost forțați să predea casa băncii, crezând că este cea mai bună soluție pentru a scăpa de datorii. Cu toate acestea, după executarea casei, banca le-a cerut familiei române, aproximativ 21.000 de euro, spune Cristian Tănase, Director General al ”Abogados Pară Tus Deudas”, conform HotNews.

Pe lângă aceşti 21.000 de euro, familia avea şi alte datorii de aproape 40.000 de euro. Avocatul cuplului a reuşit, în cele din urmă, să salveze românii aflaţi într-o situaţie disperată.

Citeşte şi Adevărul despre datoriile Gabrielei Firea. Candidata PSD la Primăria Capitalei a răspuns acuzațiilor lui Nicușor Dan

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri