Românii s-au înghesuit să-şi cumpere locuinţe în luna iulie 2025, înainte de majorarea TVA-ului la 21%. Cererea pe piaţa imobiliară aproape că s-a dublat

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 06-08-2025 18:44

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Datele oficiale arată că românii s-au înghesuit în luna iulie 2025 să-şi cumpere locuinţe. De teama creşterii TVA-ului de la 9 la 21% la casele noi, oamenii au achiziţionat imobile în ultimele zile în care taxa a fost mai mică.

Românii au cumpărat luna trecută cu 79% mai multe locuințe, față de aceeași lună a anului precedent.

Citiţi şi: Cartierul de lux unde toți bogații orașului vor vrea un apartament. Oamenii cu bani din Suceava așteaptă noile locuințe

Achiziţii multe, chiar dacă locuințele s-au scumpit cu 11%

Cererea mare de locuințe a fost generată de frica de scumpirile din august, deși prețurile apartamentelor noi și vechi din marile orașe ale României au înregistrat o creștere de 11% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„În luna iulie, cumpărătorii s-au grăbit să încheie tranzacții. Dacă în iunie aveam o creștere a contactărilor de 14% de la un an la altul, în luna iulie creșterea a fost de 29%. În cazul anunțurilor doar de la dezvoltatori, cererea a fost în creștere cu 79% de la un an la altul - iulie 2025 comparativ cu iulie 2024.

Această evoluție este, cel mai probabil, strâns legată de anticiparea majorării cotei de TVA la 21%, intrată în vigoare la 1 august. Mulți cumpărători par să fi accelerat procesul de achiziție, pentru a evita costurile suplimentare generate de noile condiții fiscale.

În perioada următoare, este posibil să vedem o reechilibrare a cererii între piața locuințelor noi și vechi, dar și o eventuală presiune asupra pieței chiriilor, în cazul în care o parte dintre cumpărători vor amâna achiziția”, a declarat Monica Dudău, specialist al platformei de imobiliare Storia, conform Adevarul.

Unde s-au vândut locuințele

În luna iulie 2025, ultima cu TVA 9% pentru locuințele noi, cele mai multe case noi s-au vândut luna trecută în Timișoara, Constanța și București. În topul preferințelor rămân apartamentele cu două camere, urmate de cele cu trei. Garsonierele vin pe locul trei, și abia apoi locuințele cu patru camere.

Agenţii imobiliari spun că unii dezvoltatori au fost prinși pe picior greșit cu aceste modificări ale legislației pentru că îşi calculaseră să termine proiectele într-un timp mai lung.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri