Românii trăiesc de la un salariu la altul! 4 din 10 nu reușesc să economisească niciun leu

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 22-03-2025 14:56

Actualizat: 22-03-2025 17:33

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Un sondaj realizat la cererea Asociației pentru Pensii Administrate Privat din România arată o realitate îngrijorătoare: 4 din 10 români nu reușesc deloc să facă economii.

37% dintre respondenți spun că nu pun niciodată bani deoparte, iar alți 10% declară că pot economisi doar o dată pe an. Doar 16% reușesc să strângă bani în fiecare lună.

Citește și: Planul de 500 miliarde de euro al Germaniei. Țara vestică vrea să-și betoneze serios economia și apărarea

Ce spun românii despre asta

Pentru mulți români, viața de zi cu zi se desfășoară la limită, fără spațiu pentru economii. Marieta Chiriac, care lucrează în comerț și primește salariul minim pe economie, povestește că abia își drămuiește banii până la sfârșitul lunii. Ratele bancare, utilitățile și cheltuielile zilnice îi lasă buzunarele goale. „Nu permit economiile, la salariul pe care îl avem noi”, spune ea.

Rata sărăciei în rândul persoanelor care muncesc este de 16% în România, explică sociologul Ciprian Iftimoaei. Acești oameni muncesc, dar se află tot sub pragul sărăciei, fără posibilitatea de a economisi.

Studiul mai arată că aproape 40% dintre români reușesc să pună bani deoparte doar o dată la câteva luni, iar alții consideră că nici nu merită să încerce.

„Ce câștigă omul, trebuie să cheltuie. Nu cred că ar trebui economisit ceva”, spune o femeie.

Citește și: Poiana Brașov, sezon de iarnă cu cifre record. Peste 2 milioane de pass-uri de ski în doar trei luni

Afirmă că situația este îngrijorătoare, dar nu surprinzătoare

Cristian Popescu, profesor la Facultatea de Economie din Iași, susține că situația este îngrijorătoare, dar nu surprinzătoare, având în vedere dificultățile economice actuale.

Românii plecați în străinătate nu sunt feriți de aceleași probleme. În Italia, Nicoleta Iftimoae recunoaște că, deși înainte reușea să economisească, acum acest lucru nu mai este posibil.

În Spania, Gina Tofan spune că jumătate din salariu se duce pe chirie, ceea ce face aproape imposibilă economisirea, scrie Profit.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri