Românii vor putea să depună bani în conturile bancare, indiferent de banca de care aparţin, la orice oficiu al Poştei Române, după dezvoltarea celui mai nou serviciu al instituţiei

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 17-07-2025 16:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Compania Naţională „Poşta Română” a anunţat că oferă o nouă facilitate clienţilor săi. Oamenii vor putea depune numerar în conturile lor, indiferent de banca de care aparţin, la oficiile instituţiei statului.

Serviciul financiar care permite depunerea de numerar din oficiile poştale direct pe cardurile bancare, indiferent de banca emitentă, a fost lansat împreună cu Visa şi CEC Bank.

Citiţi şi: Boierie pe banii statului la Poșta Română. Suma uriașă pe care compania o dă pentru uniformele angajaților

Cash la ghișeele Poştei

Sumele depuse ajung în timp real pe card, iar serviciul este disponibil la nivel naţional, mai susţine Poşta Română.

„Prin intermediul acestei iniţiative, persoanele fizice şi juridice vor putea depune numerar în peste 1.500 de oficii poştale şi prin reţeaua extinsă de peste 9.000 de terminale PDA aflate în dotarea curierilor poştali.

Sumele depuse vor fi transferate rapid şi în siguranţă către orice card bancar, oferind acces facil şi convenabil la fonduri, fără a fi necesară deplasarea la o bancă sau la un bancomat”, se arată într-un comunicat al companiei.

Ajută mediul rural

Poşta a mai transmis că noul serviciu de depunere numerar direct pe cardurile bancare aduce o alternativă modernă şi eficientă pentru comunităţile rurale sau pentru cei care, din diverse motive, nu pot accesa servicii bancare în mod tradiţional.

"Lansarea noului serviciu prin care se poate depune numerar direct pe cardurile bancare reprezintă încă un pas înainte în misiunea noastră de a fi alături de români, oriunde s-ar afla în ţară. Suntem singura instituţie capabilă să ofere acest serviciu la nivel naţional, datorită reţelei noastre extinse şi accesibile”, a declarat Valentin Ştefan, director general al Poştei Române, în comunicatul citat.

Investiţie şi în flota auto

Altfel, Poşta Română a făcut o investiţie importantă şi în flota auto. Noua etapă a procesului de modernizare presupune achiziționarea, prin leasing financiar pe o perioadă de doi ani, a unor vehicule performante, ce vor beneficia de polițe CASCO valabile patru ani și asigurare RCA pentru primul an.

Valoarea estimată a investiției este de 25.380.018 lei (fără TVA) și include:

  • 24 de camioane cu o capacitate de 18–20 tone;

  • 12 remorci de 18 tone.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri