O companie din România a fost oferită drept exemplu la nivel european. Nu neapărat datorită producției sau performanțelor economice, ci mulţumiţă științei de a se adapta într-o lume în care mâna de lucru pricepută este tot mai greu de găsit.
Acest antreprenor de la noi, care fabrică farfurii din ceramică, a demonstrat că automatizarea poate fi cheia succesului într-un mediu ostil, fiind dat ca exemplu în Ungaria pentru modul inteligent în care și-a salvat afacerea.
Un producător din Alba Iulia
Concurența din partea fabricilor din Turcia și China, unde costurile de producție erau mult mai mici, amenința să-l scoată pe acest jucător român de pe piaţă. O idee i-a salvat însă. Antreprenorii au decis să investească în automatizare, iar această alegere s-a dovedit a fi una salvatoare.
Compania foloseşte peste 300 de roboți pentru a produce ceramică la un nivel ridicat de eficiență, reducând astfel costurile cu forța de muncă și făcând față fluctuațiilor pieței. Această strategie a permis firmei să rămână competitivă chiar și în contextul creșterii salariilor și a exploziei prețurilor la energie.
În prezent, automatizarea nu este ceva ce-şi permit sau vital doar pentru jucători de categorie grea, ci a devenit crucială în foarte multe domenii.
Criza demografică duce la automatizare
Crizele demografice de la nivel global fac ca forţa de muncă umană să devină rară şi scumpă. Europa se confruntă de mai mult timp cu probleme legate de scăderea populației. Letonia, Lituania, Polonia, România, Estonia, Bulgaria, Serbia, Moldova, Croația și Muntenegru se numără printre cele 10 țări cu cele mai scăzute rate de creștere a populației din Europa, potrivit Rador Radio România.
Topul declinului demografic în Europa:
Letonia – %1.14
Lituania – %1.05
Polonia -%1
România – %0.94
Estonia – %0.76
Bulgaria – %0.66
Serbia – %0.61
Moldova – 0,58
Croația – %0.46
Muntenegru – %0.44


















