De curând, a ieșit la iveală povestea românului care câștigă 20.000 de lei, adică circa 4.000 de franci elvețieni, dar doarme pe stradă, lângă o toaletă publică. Mulți au crescut că este bancher, IT-ist sau că are o meserie unde ai nevoie de studii superioare, dar nu! Lucrează într-un domeniu râvnit și la noi în țară, dar pentru care ai noștri dau sume mult mai mici.
Bărbatul de 48 de ani a fost numit „Lungo” de presa străină și este șantierist. Unde se găsește o lucrare, acolo se duce și el. Are deja peste 3 luni de când lucrează acolo și scoate o sumă fabuloasă, dar doarme pe străzi pentru că nu este primit la nicio cazare. Nu doar el, ci și mulți alții, care au permisul L de ședere, nu au cum să aibă parte de o chirie. Au dreptul să stea în Elveția între 3 luni și un an.
„Lucrez pe șantiere, în diferite locuri. Deși am un venit, fără un contract stabil nu am nicio șansă să închiriez o locuință. De aceea dorm afară. Soția și copilul meu depind de acești bani. După trei luni, mă întorc acasă cu economiile mele și trăim din ele”, a spus românul, pentru presa străină.
Care sunt salariile de care au parte muncitorii români, în anul 2025. Sumele sunt infinit mai mici decât lefurile din Elveția
În România, salariile sunt cuprinse, pentru 30% din posturi, între 4.500 și 7.000 de lei. Comparativ cu alte grile de salarizare, suma este destul de mare și a făcut domeniul să fie al șaselea cel mai căutat din țară. Într-adevăr, nu sunt lefurile din Elveția, dar și prețul traiului este mai mic.
Iată câteva exemple de remunerații lunare din domeniul construcțiilor:
diriginte de șantier: 6.600 de lei;
inginer de instalații: 6.000 de lei;
inginer proiectant: 6.000 de lei;
inginer în construcții: 6.000 de lei;
inginer electrician: 5.500 de lei;
specialist în achiziții: 5.200 de lei;
proiectant de instalații: 5.200 de lei;
sudor: 4.000 de lei;
tehnician: 4.000 de lei;
instalator: 4.100 de lei;
contabil primar: 4.500 de lei;
reprezentant tehnic: 4.500 de lei;
lăcătuș: 4.400 de lei.



















