Un român care ducea o viață de împărat în SUA tocmai a fost trimis de urgență înapoi în țară. Inclus pe lista „Most Wanted” încă din anul 2019, bărbatul din Mehedinți a intrat în Statele Unite ale Americii de două ori cu ajutorul unui pașaport fals.
Chiar dacă a fost extrădat o dată, românul a reușit să se întoarcă în „țara tutoror posibilităților” și a început chiar să trăiască visul american într-o zonă exclusivistă din Miami.
Orbulețu Alexandru Radu a fost extrădat din nou din SUA și ar urma să fie adus înapoi în România miercuri, 13 noiembrie 2024. Bărbatul din Mehedinți fusese inclus pe lista „Most Wanted” în 2019, după ce Tribunalul Dolj a emis pe numele lui un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de șapte ani și o lună pentru tentativă de omor.
Te-ar putea interesa și: Salariul de nabab pe care Donald Trump îl va încasa, în calitate de președinte al SUA. Suma este, totuși, modestă, comparativ cu averea sa
Un român de pe lista „Most Wanted” ducea o viață de împărat în SUA
Românul mai are însă o condamnare mai veche, din 2014, la doi ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de cinci ani pentru constituire de grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, potrivit Antena 3 CNN.
Cu toate că era căutat de oamenii legii, Orbulețu a reușit să intre în SUA de două ori, folosind, în ambele cazuri, pașaport fals.

În 2022, prezentând un un paşaport ceh falsificat pe numele Jan Vrkoc, românul a închiriat un apartament în SLS Lux Brickell, un complex rezidențial de lux din Miami. Pentru a locui acolo, plătea o chirie lunară în valoare de 5.000 de dolari.
În martie 2023, locuința a fost percheziționată de polițiștii americani, care au găsit echipamente utilizate în mod obişnuit pentru fraudarea bancomatelor și peste 23.000 de dolari. 93.000 de dolari ar fi fost paguba produsă de el prin clonarea cardurilor a zeci de americani.
După acest moment, a fost condamnat în SUA la 24 de luni de închisoare pentru fals sau utilizare a unui paşaport falsificat. Acum va ajunge însă în România.
Te-ar putea interesa și: Înfruntarea giganților pare tot mai aproape. Rusia și SUA sunt în pragul unui conflict militar direct



















