Românul devenit milionar cu ajutorul Autostrăzii A7. Despăgubirile de care va beneficia un fermier din partea statului sunt incredibil de mari

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 19-06-2025 07:39

Article thumbnail

Sursă foto: Dreamstime

Despăgubiri record pentru un fermier din Vrancea, care va primi o sumă fabuloasă după ce ferma sa ecologică a fost afectată de lucrările la Autostrada A7 - Autostrada Moldova.

Astfel, Curtea de Apel Galați a decis că statul trebuie să plătească suma de 12 milioane de euro, mult peste cele 40.000 de euro oferite inițial ca despăgubiri, unui fermier din Vrancea. Acesta deținea cea mai mare fermă bio de vaci, o afacere construită acum aproape două decenii, în care a investit milioane de euro.

Ferma unui fermier vrâncean și-a pierdut statutul de producător ecologic

În ferma aflată în comuna vrânceană Țifești, Viorel Macovei și soția sa creșteau peste 800 de vaci, care dădeau zilnic o producție de 11.000 de litri de lapte, scrie Monitorul de Vrancea. Construită cu fonduri europene, ferma dobândise statutul de producător ecologic.

Însă, din cauza poluării excesive generate de șantierul autostrăzii, și-a pierdut acest statut. În afară de spațiile de cazare a animalelor, ferma mai include spații de depozitare a furajelor, tancuri de răcire și depozitare a laptelui sau sisteme de muls automate.

fermier Vrancea

După doi ani de procese, instanța a stabilit că firma deținătoare a fermei de vaci, VIORELO INTERNATIONAL COM SRL, va primi peste 11 milioane de euro (11.177.889,02 EUR). Soții Macovei - coproprietarii terenului de 100.985 mp afectat de lucrările pentru autostradă – vor primi peste 300.000 mii de euro (339.882 EUR). Acestor sume li se adaugă aproape 4 milioane de lei cu titlu de daune suplimentare.

CITEȘTE ȘI: Afacerea cu care Ionela a dat lovitura. Leguma pe care străinii o caută cu disperare în Occident nu prea e pe gustul românilor

Una dintre cele mai mari despăgubiri din țară acordate pentru exproprieri publice

Prin decizia Curții de Apel Galați, care este definitivă și executorie, suma acordată inițial de Tribunalul Vrancea a fost diminuată cu aproximativ 2 milioane de euro. Chiar și așa, rămâne una dintre cele mai mari despăgubiri din țară acordate pentru exproprieri în vederea unor lucrări de utilitate publică. Despăgubirile vor fi plătite de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Ministerul Transporturilor.

Autostrada Moldovei - A7 are toate şansele să devină realitate până în 2026, având finanţarea asigurată prin PNRR. Magistrala va traversa judeţul Vrancea de la sud la nord.

CITEȘTE ȘI: Guvernul aprobă defrișarea a peste 30 de hectare de pădure pentru finalizarea hidrocentralei Răstolița, un proiect început înainte de 1989

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri