Corina Crețu a afirmat, miercuri, că a făcut „enorm” pentru evitarea dezangajării fondurilor europene și că Rovana Plumb nu a făcut marți referire la eforturile comune, pentru că „probabil nu a primit aprobare de la partid”, relatează Mediafax. Ea a precizat, pe Facebook, că au fost „salvate” 350 de milioane de euro din cei 830, prin decizii stabilite împreună cu autoritățile române, dar au fost pierdute sume din Fondul Social și Garanția pentru tineri.
„Din păcate, România a pierdut în 2018 din Fondul Social 22 milioane de euro, pierdere automată - nefiind proiecte de analizat. În plus, întreagă suma destinată tinerilor, Garanția pentru tineri- Youth Employment Inițiative- pentru care ne-am luptat atât că europarlamentari, 343 milioane de euro s-au pierdut definitiv. Acest instrument era destinat combaterii șomajului în rândul tinerilor între 18 și 25 de ani, fiind lansat la București în 8 aprilie 2015 la București de către vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovski și Primul Ministru Victor Ponta, în prezența miniștrilor săi de atunci, Rovana Plumb și Eugen Teodorovici. Acesta e adevărul. Pentru mine cel mai important e să facem tot ce putem pentru cetățenii României, fără a-i minți”, a conchis comisarul european.
Banii nu s-au pierdut, a susținut însă Rovana Plumb, referindu-se la cele 22 de milioane de euro. Ministrul fondurilor europene spune că există un disponibil de 106 milioane de euro, de care pot beneficia 200.000 de tineri, și care pot fi cheltuiți până în 2023.
„Regulamentele s-au schimbat la nivelul UE, nu s-au pierdut banii, pot fi accesați până în 2023”, a afirmat Plumb la Antena 3.
Ministrul fondurilor europene spune că preferă să nu răspundă acuzațiilor Corinei Crețu decât punctând anumite lucruri, cum este pierderea sumelor. Pe de altă parte, spune Plumb, oficialul european va trebui să își explice abordarea. „Doamna comisar Crețu ar trebui să explice de ce există o asemena abordare, pentru că și ieri în conferință am recunoscut tot ceea ce înseamnă sprijin din partea Comisiei Europene. Dar absorbția banilor europeni se face de către beneficiar, pentru că ei, beneficiarii, implementează proiecte. Rolul nostru este să ne asigurăm că această cheltuire a banilor se face într-un mod transparent, cu un control riguros”.
Vezi și













