Ruga românilor care își fac cumpărăturile în Bulgaria a fost ascultată! Legea va intra în vigoare din iulie 2025, anunțul îi aparține Ministerului Economiei

Autor: Luciana Polite

Publicat: 06-05-2025 08:54

Actualizat: 06-05-2025 08:58

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Bulgaria nu este doar una dintre cele mai populare destinații turistice pentru români, pe timp de vară, dar și locul în care mulți, în special cei de la sud, își fac cumpărăturile. Țigările și produsele din tutun, alcoolul, dulciurile, dar și unele alimente au un preț mai mic în țara vecină. Responsabile ar fi în special accizele. Cel mai popular loc pentru shopping este Ruse, orașul care se află imediat după trecerea podului de la Giurgiu.

Să-ți faci cumpărăturile la bulgari avea, totuși, un impediment care pe mulți îi enerva teribil: moneda în care erau afișate prețurile. Este vorba despre leva, care are astăzi, de exemplu, 6 mai, valoarea de 2,55 lei, la cursul BNR. Mulți erau puși în dificultate și se întrebau de ce nu au posibilitatea de a vedea și prețurile în euro. Se pare că ruga le-a fost ascultată, în teorie. În practică, vecinii noștri se pregătesc pentru adoptarea monedei euro, ceea ce noi nu putem de două decenii pentru că niciodată nu îndeplinim condițiile.

Din luna iulie a anului 2025, toți retailerii din Bulgaria vor fi obligați să aibă prețurile în leva, dar și în moneda euro. Vestea a venit chiar zilele acestea, de la adjunctul ministrului Economiei, Nikolay Pavlov, într-un interviu acordat postului naţional de radio.

CITEȘTE ȘI: Atribuții guvern interimar, cu președinte interimar. Urmările destrămării coaliției și ale turului 1 vor fi resimțite în următoarele două săptămâni de toți românii

Bulgaria trece la moneda euro din ianuarie 2026. Autoritățile din Sofia așteaptă ultima decizie în luna iunie

Ținta oficială pentru aderarea la zona euro a autorităților este data de 1 ianuarie 2026, iar în vara aceasta ar urma să primească un răspuns oficial. Primită în Uniunea Europeană cu 3 ani înaintea noastră, în 2004, iar în 2007, Bulgaria ne-a luat-o mereu înainte. Când am fost și noi acceptați de UE, era deja în Schengen. România, pe de altă parte, a primit „binecuvântarea” abia anul acesta, complet, după enorm de multe eforturi.

După ce vor trece în sistemul dual, în care se vor afișa ambele variante de prețuri, bulgarii ar putea să atragă și mai mulți turiști. Conform datelor transmise de oficialul de la Ministerul Economiei, conversia trebuie să se bazeze pe o rată fixă de schimb de 1,95583 leva pentru un euro.

CITEȘTE ȘI: Cine este Cătălin Predoiu, noul premier interimar al României. Administrația Prezidențială a anunțat că el este înlocuitorul lui Marcel Ciolacu, ales de Ilie Bolojan

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri