Rusia bagă bățul prin gard! Ministrul apărării rus acuză Occidentul că dorește extinderea conflictului din Ucraina spre Asia-Pacific

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 30-10-2023 09:45

Actualizat: 30-10-2023 08:50

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Occidentul vrea să extindă conflictul din Ucraina spre regiunea Asia-Pacific, a acuzat ministrul apărării rus Serghei Şoigu.


 


 


 


Vorbind la Forumul Xiangshan, cel mai mare eveniment de diplomaţie militară din China, Şoigu a spus că NATO muşamalizează acumularea de forţe în regiunea Asia-Pacific cu o "dorinţă ostentativă de dialog", a informat agenţia de presă rusă TASS.

Şoigu a mai declarat că ţările NATO promovează o cursă a înarmărilor în regiune, sporindu-şi acolo prezenţa militară, precum şi frecvenţa şi amploarea exerciţiilor militare.

Forţele americane vor folosi schimburile de informaţii cu Tokyo şi Seulul asupra lansărilor de rachete pentru a descuraja Rusia şi China, potrivit lui Şoigu. El a acuzat de asemenea Washingtonul că încearcă să folosească schimbările climatice şi dezastrele naturale drept scuză pentru "intervenţii umanitare".

Şoigu a notat că apariţia unor noi blocuri de securitate precum Quad şi AUKUS subminează rolul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) şi eforturile de neproliferare nucleară din regiune.


În acelaşi timp, a spus el, faptul că Rusia a revocat ratificarea Tratatului de interzicere completă a testelor nucleare (CTBT) nu înseamnă sfârşitul acordului şi Moscova nu îşi reduce pragul de utilizare a armelor nucleare.

"Căutăm doar să restabilim paritatea cu Statele Unite, care nu au ratificat acest tratat", a spus Şoigu citat de agenţia de presă rusă RIA. "Nu vorbim despre distrugerea lui", a adăugat el.

Potrivit lui Şoigu, Moscova este pregătită pentru discuţii privind soluţionarea postconflict a crizei ucrainene, în vederea continuării "coexistenţei" cu Occidentul, dar ţările occidentale trebuie să nu mai încerce să înfrângă strategic Rusia.

Insistând că premisele pentru astfel de discuţii nu au fost încă stabilite, Şoigu a spus: "Este de asemenea important să se asigure relaţii egale între toate puterile nucleare şi membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, care au o responsabilitate specială pentru menţinerea păcii şi a stabilităţii globale", informează AGERPRES
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri