Rusia dă de pământ cu armistiţiul de 30 de zile anunţat de SUA şi Ucraina. Vladimir Putin vede un scenariu apocaliptic în spatele deciziei de la Jeddah

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 11-03-2025 20:40

Actualizat: 11-03-2025 20:48

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Donald Trump a spus, după încheierea negocierilor dintre americani şi ucraineni în Arabia Saudită, că speră ca Rusia ”să accepte (propunerea unui) armistiţiu” negociat de către Statele Unite cu Ucraina.

El a declarat că urmează să aibă loc discuţii cu Rusia ”azi (marţi) sau miercuri, cu privire la propunerea unui armistiţiu pe o perioadă de 30 de zile. ”Vom discuta cu Rusia mai târziu azi sau mâine”, anunţă şeful statului american.

Rusia ar putea refuza oferta

Viktor Sobolev, deputat în Duma de Stat şi fost comandant în armata Rusiei, a spus că Rusia nu are cum să fie de acord cu propunerea venită de la Jeddah.

"O încetare temporară a focului e inacceptabilă, aşa cum a spus-o şi preşedintele (n.red. Vladimir Putin). În aceste 30 de zile, SUA vor reînarma Ucraina şi vor începe războiului de la capăt. Rusia nu va merge pe această cale. Găsesc această propunere complet inacceptabilă", a declarat Sobolev.

Marco Rubio a precizat că propunerea nu are o ”dată limită” şi a subliniat că vrea ca un armistiţiu să fie semnat ”cât mai curând posibil”.

Citiţi şi: Zelenski își pune cenușă în cap. Președintele ucrainean încearcă, prin orice metode, să-i intre în grații lui Donald Trump

Trump vrea să discute cu Putin

Liderul de la Casa Albă a zis că urmează să discute cu omologul său rus Vladimir Putin ”săptămâna aceasta”, cu speranţa de a vedea ”un armistiţiu total în următoarele zile”.

”E nevoie de doi pentru a dansa tango”, a subliniat el, referindu-se la un posibil refuz al unui armistiţiu temporar.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis o declarație în urma întâlnirilor dintre înalții oficiali americani și ucraineni la Jeddah.

Liderul de la Kiev a explicat că propunerea delegației ucrainene a constat în 3 aspecte: „tăcerea pe cer” și pe mare, precum și „măsuri reale de stabilire a încrederii”, inclusiv eliberarea prizonierilor.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri