Rusia îi dă de gol: Mai mulţi cumpărători plătesc în ruble gazele rusești

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 15-04-2022 22:15

Actualizat: 15-04-2022 22:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Viceprim-ministrul rus Alexander Novak, a transmis vineri că mai mulţi cumpărători de gaze ruseşti au convenit să treacă la plăţile în ruble, însă deocamdată nu le-a spus numele, scrie news.ro


 


 


”Ne aşteptăm la decizia (de a trece la ruble) de la alţi importatori”, a adăugat el, în comentariile publicate în revista internă a ministerului.


El nu a dezvăluit identităţile clienţilor care au adoptat deja plăţile în ruble.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat luna trecută că cumpărătorii de gaz rusesc din ţări ”neprietenoase” ar trebui să plătească în ruble, o mişcare respinsă de autorităţile Uniunii Europene, în cadrul regimului de sancţiuni al blocului împotriva Moscovei.

Putin a avertizat Europa că riscă ca aprovizionarea cu gaze să fie tăiată dacă nu plăteşte în moneda rusă, deoarece încearcă să riposteze asupra sancţiunilor, impuse pentru ceea ce Moscova numeşte ”operaţiune militară specială” în Ucraina.

În martie, Putin a propus cumpărătorilor de energie să deschidă conturi la Gazprombank, unde plăţile în euro sau dolari să fie convertite în ruble.

Armenia a efectuat mai multe plăţi pentru livrările de gaze naturale ruseşti în ruble, a declarat vineri ministrul Economiei, Vagan Kerobyan, într-un interviu acordat publicaţiei ruse RBC.

Ministrul de Externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a declarat luni că Ungaria plănuieşte să plătească gazele ruseşti în euro prin Gazprombank, scrie news.ro

 

 
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri