Rusia lui Vladimir Putin începe șantajul energetic asupra Ucrainei. Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat, vineri, că Ucraina ar putea să scape de problemele cu energia.
Cum? Ei bine, Medvedev le cere autorităților ucrainene să recunoască anexarea celor patru regiuni Zaporojie, Herson, Donețk și Lugansk de către Federația Rusă.
Astfel, vor scăpa de problemele cu energia electrică.
Dacă vrea să nu mai aibă probleme cu energia, Ucraina ar trebui să recunoască anexarea de către Rusia a 19% din teritoriul său, citează The Moscow Times o declaraţie făcutăde vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, conform Agerpres.
Încercările Ucrainei de a cumpăra energie electrică din Europa „nu vor asigura stabilitatea dorită”, întrucât aceasta nu va duce decât la creşterea preţului la energie în Europa, explică Medvedev într-o postare pe Telegram, după bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice ucrainene de către Rusia.
„Calea către stabilizarea aprovizionării cu energie electrică este alta. Trebuie recunoscută legitimitatea cerinţelor Rusiei în cadrul 'operaţiunii militare speciale' şi rezultatele ei, reflectate în Constituţia noastră. Şi atunci se va rezolva şi problema curentului”, a precizat Medvedev.
Rusia începe șantajul energetic asupra Ucrainei! Cele patru regiuni anexate ilegal de Vladimir Putin, în schimbul energiei electrice
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 28-10-2022 19:35
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

circa 1 oră în urmăActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

22 marSocial
Verificarea vechimii pentru pensie, direct online. Pași simpli de urmat pentru a vedea ce stagiu de cotizare ai

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial



