Rusia pierde teritoriul anexat? Dmitri Peskov s-a eschivat să răspundă la întrebarea privind o posibilă retragere din Herson: 'Această întrebare se referă la desfășurarea operațiunii militare speciale, vă recomand să o adresați Ministerului Apărării'

Autor: Ion Motea

Publicat: 21-10-2022 14:40

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Kremlinul s-a eschivat să răspundă la întrebarea dacă preşedintele rus Vladimir Putin a dat sau nu ordin ca forţele ruse să se retragă din oraşul Herson (sudul Ucrainei).


 

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, s-a limitat să spună că această întrebare trebuie adresată Ministerului Apărării, relatează Reuters.

Întrebat direct într-o conferinţă de presă dacă Putin a ordonat sau nu retragerea, Peskov a răspuns: "
Această întrebare se referă la desfăşurarea operaţiunii militare speciale, vă recomand să o adresaţi Ministerului Apărării".


Oficiali instalaţi de Rusia în regiunea Herson evacuează în prezent zeci de mii de locuitori de pe malul vestic al fluviului Nipru, care desparte regiunea în două, şi au declarat că situaţia rămâne "tensionată" în faţa avansului forţelor ucrainene.

Ucraina se pare că se pregăteşte să dea o nouă lovitură crucială efortului de război al preşedintelui Vladimir Putin cu o contraofensivă pentru recucerirea Hersonului, primul mare oraş ucrainean capturat de Rusia după invazia sa în februarie.

Kievul a încercat ca nimic să nu ajungă în presă despre operaţiunile sale din jurul acestui oraş din sudul ţării săptămâna aceasta, aşa cum a făcut înainte de o contraofensivă încheiată cu succes în nord-estul Ucrainei luna trecută. Publicaţia ucraineană Focus a relatat că experţi occidentali din domeniul securităţii au declarat că toate semnele indică o ofensivă majoră în zilele următoare, iar Rusia a semnalat deja o posibilă retragere, conform agerpres.ro.

Vezi și:


Războiul din Ucraina se complică tot mai mult! Lider separatist pro-rus: ‘Nimeni nu va abandona Hersonul. Militarii se vor bate până la moarte’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri