Siluanov nu a spus cum va redirecţiona Moscova exporturile de energie, dar a spus că rezervele valutare ale Rusiei, Fondul Naţional de Avere şi un excedent bugetar ar trebui să îi protejeze economia şi băncile de orice posibile sancţiuni.
Statele Unite şi aliaţii săi au în vedere noi sancţiuni inclusiv împotriva celor mai mari bănci, economiei şi sectorului energetic din Rusia, cu posibile limite ale exporturilor, în cazul în care Moscova va invada vecina sa Ucraina.
Kremlinul neagă că are o astfel de intenţie.
"Orice restricţii ale exporturilor ar duce la creşterea preţurilor. Şi dacă se aplică astfel de restricţii, atunci creşterile de preţ ar trebui să compenseze în mare măsură astfel de restricţii", a spus Siluanov reporterilor, deoarece bugetul Rusiei este foarte dependent de vânzările de energie atât către statele membre ale Uniunii Europene, cât şi către Asia.
Importurile ruseşti reprezintă 46% din combustibilii solizi ai Europei, cum ar fi cărbunele, 26% din ţiţeiul şi 38% din gazele naturale din regiune, estimează Moody's, subliniind că chiar şi o scurtă reducere a livrărilor de gaze ar stimula şi mai mult preţurile energiei şi inflaţia.
”O intensificare a presiunilor inflaţioniste ar putea creşte şi presiunea asupra Băncii Centrale Europene şi a altor bănci centrale pentru a înăspri politica monetară”, a spus Moody's.
Inflaţia din zona euro a atins un record de 5,1% în ianuarie, alimentând aşteptările că BCE ar trebui să pună capăt schemei sale de cumpărare de obligaţiuni şi să majoreze ratele dobânzilor pentru prima dată de la jumătatea anului 2011.
Opţiunile Rusiei de a redirecţiona gazele din Europa, care sunt furnizate prin rute care nu au legătură cu pieţele asiatice, sunt limitate. Însă traderii spun că Moscova poate avea o flexibilitate mai mare cu exporturile de petrol, din care aproximativ o jumătate, sau aproximativ 2 milioane de barili pe zi (bpd), sunt livrate în Europa pe mare, scrie news.ro


















