Mobilizarea parțială ordonată de liderul rus Vladimir Putin a luat sfârșit după ce 300.000 de rezerviști au fost convocați pentru războiul din Ucraina. Anunțul a fost făcut vineri de Ministerul rus al Apărării.
Dintre cei 300.000 de rezervişti convocaţi, aproximativ 82.000 au fost deja trimişi în Ucraina pentru a participa la ''operaţiunea militară specială'', l-a informat ministrul Serghei Şoigu pe preşedintele Putin la o reuniune de unde televiziunea rusă a transmis imagini.
Aproximativ jumătate dintre rezerviştii trimişi în Ucraina au fost deja desfăşuraţi în unităţi militare combatante, ceilalţi fiind în continuare în instrucţie în zona de conflict.
Cei aproximativ 218.000 de rezervişti care nu sunt în Ucraina desfăşoară de asemenea în prezent activităţi de instrucţie militară, a mai precizat Şoigu.
''Nu este prevăzută nicio sarcină suplimentară'', a adăugat acesta, promiţând astfel că nu se are în vedere vreo altă mobilizare în perioada următoare, dar a adăugat că vor fi recrutaţi în continuare voluntari şi soldaţi pe bază de contract.
''Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au intrat în rândurile forţelor armate'', a reacţionat Putin. ''Mulţumesc pentru această loialitate faţă de datorie, pentru acest patriotism'', a mai spus el în discuţia cu Şoigu, acesta din urmă susţinând că au fost ''soluţionate'' şi problemele de echipare a rezerviştilor, după ce au ieşit la suprafaţă deficienţe de acest fel.
Armata ucraineană desfăşoară din luna septembrie o contraofensivă reuşită pe mai multe fronturi pentru a recupera controlul asupra teritoriilor ocupate de Rusia după lansarea invaziei pe 24 februarie.
O provocare majoră pentru Rusia a devenit în acest timp dezechilibrul dintre efectivele sale şi cele ucrainene, după ce Kievul a introdus în luptă rezerve umane şi de echipamente militare, inclusiv arme furnizate de ţările occidentale, care au creat o situaţie de superioritate pentru armata ucraineană, ce a reuşit astfel să înainteze pe mai multe direcţii.
Din acest motiv Putin a ordonat mobilizarea parţială, el şi ministrul Şoigu afirmând că a fost nevoie de această măsură pentru a susţine o linie a frontului ce depăşeşte 1.000 de kilometri.
Deşi contraofensiva ucraineană pare să încetinească, trupele ucrainene au continuat vineri să avanseze în provincia Lugansk din estul ţării, în timp ce în provincia vecină Doneţk au fost respinse atacurile grupului de mercenari Wagner, potrivit Kievului.
În acest timp este în continuare aşteptată o contraofensivă ucraineană majoră în regiunea sudică Herson, de unde trupele ruse au evacuat populaţia de pe malul drept al râului Nipru, transmite AGERPRES
Rușii pot răsufla ușurați pentru moment! Mobilizarea ordonată de Vladimir Putin a luat sfârșit
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febExterne
Decizia luată de Elon Musk înclină balanța în favoarea Ucrainei în războiul cu Rusia

06 febExterne
Derapaj în SUA: Trump șochează America cu un videoclip rasist la adresa soților Obama

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

05 febExterne
Donald Trump îl susține pe Viktor Orbán înaintea alegerilor din Ungaria. Miza scrutinului din aprilie și semnalele de vulnerabilitate ale regimului de la Budapesta

05 febExterne



