Controlul inspectorilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au scos la iveală probleme semnificative în majoritatea magazinelor Carrefour vizat, dar la unităţile de la Park Lake şi Grand Arena din Bucureşti s-a propus închiderea raioanelor de gastronomie.
Valul recent de nereguli găsite la mai mulţi producători deschide discuţia despre despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi consumatorii.
Peşte alterat, mâncare despre care nu se ştie când a fost gătită, carne ţinută în condiţii neconforme şi mizerie în cuptoare şi în spaţiul de lucru – acestea au fost principalele probleme scoase la iveală de o nouă rundă de controale ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), de data aceasta în magazinele Carrefour din întreaga ţară.
Mai exact, controalele desfăşurate recent au vizat 14 magazine Carrefour din mai multe oraşe ale ţării şi s-au soldat cu amenzi, confiscări de produse şi posibilitatea unor lacăte pe uşă pentru două dintre unităţile verificate. Din 6724 kg de alimente controlate, la 1660 kg s-au constatat abateri serioase de la normele în vigoare, aducând amenzi în valoare totală de 301.000 de lei şi trei avertismente. Mai mult, s-a propus oprirea temporară a prestării serviciilor din raionul gastronomie pentru două magazine, precum şi propunerea opririi temporare a întregii activităţi comerciale din două unităţi economice.
Carrefour Park Lake şi Carrefour Grand Arena au cel mai mult de suferit pe termen lung în urma acestor controale. În cazul primului magazin, peştii alteraţi şi expuşi spre vânzare la temperaturi neconforme, precum şi produse gastronomice al căror termen de consum era depăşit au dus la propunerea de închidere completă pentru şase luni a raionului de gastronomie. Aceeaşi măsură a fost dispusă şi în cazul celui de-al doilea magazin, aici problemele principale constând în comercializare de preparate culinare calde la temperaturi neconforme cu legislaţia în vigoare şi în comercializare de peşte cu arsuri de congelare şi legume şi fructe mult depreciate calitativ, informează adevarul.ro
Vezi și
Vești uriașe! O categorie de români scăpă de această taxă
Schimbare radicală- Poliția nu vă mai poate amenda pentru această faptă
Schimbări radicale - Ce se întâmplă cu concediul
S-a aflat! Care sunt magazinele Carrefour cu cele mai mari probleme
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



