S-a aflat câți bani cere Smiley, unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști din țara noastră, pentru a cânta la un eveniment privat.
Cei care își doresc ca Smiley să le cânte la nuntă, trebuie să scoateți din buzunar o sumă de 12.000 de euro, pentru 50 de minute de interpretare live.
În ceea ce privește o petrecere a corporatiștilor, Smiley percepe puțin mai mult, iar suma se ridică la 15.000 de euro, însă nu vor mai fi doar 50 de minute, ci o oră, în care participanții se vor putea bucura de show-ul artistului.
Pe lângă sumele de bani, Smiley cere și transport asigurat atât pentru el, cât și pentru întreaga echipă care îl însoțește. În ceea ce privește cazarea, hotelul trebuie să aibă cel puțin patru stele.
Potrivit Cancan, dacă artistul este nevoie să se deplaseze peste 200 de kilometri, atunci are pretenția să îi fie asigurate două mese, în ziua concertului, dar și micul dejun.
Vezi și:Proiectul a fost adoptat! Mii de angajați au parte de beneficii uriașe
Veste mare! Scade vârsta de pensionare pentru anumiți români
Cătălin Predoiu pus la zid de două asociații ale judecătorilor
S-a aflat! Cât cere Smiley pentru a cânta la diverse evenimente private
Trending

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octEconomie
Când începe, de fapt, Black Friday în România. Data este mult mai aproape decât în alți ani, magazinele și-au schimbat strategia

17 octSocial
Cerem sprijin de la NATO, după ce mai multe drone ne-au intrat în țară. Cât de gravă este situația

17 octSocial
Au rămas rafturile goale în supermarketuri ca în pandemie. Regiunea unde și românii s-au apucat să-și facă provizii

17 octPolitica
Cine ar urma să fie primar în Timișoara, după plecarea lui Dominic Fritz. Legea ANI nu-i permite să-și continue mandatul

17 octSocial
Ciprian Ciucu vrea să curețe grafitti-urile din București. Nicușor Dan a criticat aspru doleanța edilului, din punct de vedere legal

17 octSocial
Verificarea online a amenzilor. Nu mai aștepți să vină prin poștă documentul, durează doar câteva minute

17 octSocial
Cea mai bună clădire nouă din lume este chiar o fabrică. Unde se află și cine o deține

17 octActual
Cât ai, legal, dreptul de retur la un produs. Cum procedezi dacă l-ai scos deja din cutie

17 octSocial
Crezi că este ANAF, dar îți iei „țeapă”. O nouă fraudă folosește imaginea Fiscului ca să escrocheze cetățenii
Articole Similare

17 octSocial
Vremea noiembrie 2026. Temperaturile și fenomenele meteo care ne așteaptă de luna viitoare, în întreaga țară

17 octSocial
Irina Rimes, out de la Vocea României. Ce a comentat despre colegii de la PRO TV, înainte de plecarea de la masa antrenorilor

17 octSocial
Horoscop 2027. Primele previziuni astrale pentru anul viitor, ce spun astrologii, pentru fiecare zodie, pe plan financiar

17 octSocial
Permisul de conducere din România și toate țările membre UE se schimbă. Ce presupune modificarea notabilă și ce au de făcut șoferii

17 octSocial



