Mare atenție! S-a aflat cui o să îi râmână averea marii actrițe Tamara Buciuceanu Botez care a murit marți la vârsta de 90 de ani la Spitalul Elias din Capitală.
Tamara nu a lăsat în urmă niciun copil și cum soțul ei a decedat înainte, cel mai probabil averea va reveni unei rude apropiate. Așadar, banii pe care i-a agonisit ar putea ajunge la actorul Mihai Constantin, cel care a jucat rolul lui „Ionică” în seria de filme „Liceenii”.
„Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”, a povestit Tamara Buciuceanu-Botez într-un interviu pentru revista Taifasuri.
Astfel, cel ma iprobabil averea revine lui „Ionică” din Liceenii, actorul Mihai Constantin. Acesta este fiul Iuliei Buciuceanu, sora Tamarei, una dintre cele mai mari cântărețe de operă din România. Iulia Buciuceanu a fost căsătorită cu marele actor George Constantin, informează fanatik.ro
Vezi și
Vești bune- Mii de români vor primi bani din partea statului- Cine sunt norocoșii
EXCLUSIV Cel mai negru scenariu pentru Tăriceanu: Ar putea fi ‘devorat’ de DNA! Undă verde din partea liberalilor
Vești importante pentru toți șoferii- Ce se întâmplă cu prețul polițelor RCA
S-a aflat! Cui ii va rămâne averea Tamarei Buciuceanu-Botez
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

20:19Economie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

19 marActual



