S-a aflat! Fiul cel mic al lui Alexandru Arșinel vinde roșii la supermaket! Cât costă un kilogram

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 21-06-2019 22:45

Actualizat: 21-06-2019 22:11

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Puțini știau cu ce se ocupă unul dintre fiii lui Alexandru Arșinel! Se pare că fiul cel mic al actorului vinde roșii la supermarket-urile din țara noastră.


Nici Bogdan Traian şi nici Cristian Arşinel nu au moştenit talentul actoricesc al celebrului lor tată, actorul Alexandru Arşinel (80 ani), directorul Teatrului ”Constantin Tănase” din Bucureşti, însă se pricep de minune să scoată bani şi din piatră seacă. Dacă primul s-a îmbogăţit din chirii, iată că mezinul s-a specializat în grădinărit. Mai nou, acesta vinde roşii la caserolă, dar şi ardei.


Fiul cel mic, Cristian Arşinel, a absolvit ASE şi Drept, dar lucrează în cu totul alt domeniu. Şi-a încercat norocul în agricultură şi iată că deja se văd primele rezultate.


El a povestit pe contul său de Facebook despre această nouă pasiune, devenită o sursă de venit, produsele sale fiind comercializate în supermarketuri. A postat şi fotografii cu recolta de roşii şi de ardei, din acest an, şi deja a trecut la cea de-a doua rundă: ”Am terminat de plantat ardeiul gras şi cel iute. Mai urmează peste două săptămâni gogoşarii şi vinetele”.


La câteva zile distanţă, Cristian s-a mândrit cu performanţa înregistrată în solarul amenajat pe un teren din apropierea Bucureştiului: ”Azi am reuşit împreună cu prietenii mei Nicu şi Verginia să  plantăm, în circa 5 ore,  2.800 de răsaduri de ardei capia”. Prietenii săi s-au arătat interesaţi de legume, aşa că mezinul familiei Arşinel a dezvăluit şi preţul: ”Roşiile cherry vor fi la 20 lei/kg şi va fi un mix de mai multe soiuri”, scrie Click

Citește și:

Afacerile cu statul ale USR-istului acuzat de trădare! Finanțări anuale pentru unul dintre ‘băieții deștepți’ ai Guvernului Cioloș


Se aplică de la 1 iulie 2019! Mii de români sunt vizați


EXCLUSIV Acuzații-dinamită la adresa giganților de pe piață: ‘Suprataxează românii din cauza bonurilor de masă’

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri