Liviu Dragnea vrea să rămână în continuare încarcerat la Penitenciarul Rahova, după expirarea perioadei de carantină, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Luni este cea de-a 21-a şi ultima zi de carantină pentru fostul preşedinte PSD.
Liviu Dragnea se află încarcerat în prezent la Penitenciarul Rahova, unde e încă în perioada de carantină, luni fiind cea de-a 21-a zi de carantină şi ultima pentru fostul preşedinte al Partidului Social Democrat.
Potrivit procedurii, marţi, comisia Penitenciarului Rahova trebuie să se reunească şi să decidă unde îşi va ispăşi Liviu Dragnea pedeapsa de 3 ani şi 6 luni de închisoare, pronunţată în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul preşedinte PSD a depus o cerere pentru a rămâne în continuare în regim de detenţie la Penitenciarul Rahova, astfel încât familia şi cei apropiaţi să-l poată vizita.
Decizia o va lua însă comisia de la Penitenciarul Rahova.
Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, a fost încarcerat luni, 27 mai, în Penitenciarul Rahova după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis menţinerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (D.G.A.S.P.C.) Teleorman, în care a fost acuzat de instigare la abuz în serviciu.
A fost a doua condamnare definitivă a lui Liviu Dragnea după cea din dosarul referendumumului, când a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.
Vezi și
Mare atenție! Riscați amenzi uriașe pentru nerespecarea acestei prevederi
Mare atenție! Iată ce trebuie să faci pentru a nu fi amendat în acest caz
Vești mari! Se dau tichete pentru mii de români
S-a aflat! În ce penitenciar vrea să rămână Liviu Dragnea după perioada de carantină
Trending

25 febActual
Mata Hari de România. Ziarista care s-a iubit cu șeful SIE sau ambasadorul Elveției la București și a iscat un scandal diplomatic

25 febActual
Cristian Preda, spaima diplomelor de doctorat, a slujit la mulți politicieni controversați. Fostul consilier al Elenei Udrea a făcut show la Digi 24

25 febPolitica
Osanale pentru Bolojan de la Andrei Caramitru: Guvernul e stabil, Bolo e stabil, nu vom avea haos

25 febActual
ANM: Ninsoarea și vremea rea pun stăpânire pe România. Harta zonelor afectate până joi dimineața

25 febActual
Ilie Bolojan și-a pus în cap studenții și profesorii. Replica premierului declanșează revolta în Educație: „Ar fi trebuit să tacă, să nu comenteze”

25 febActual
Zona de lângă București unde apartamentele își vor dubla prețul. Metroul ajută la dezvoltarea orașului

25 febActual
Orașul din România care a devenit cimitir de mașini abandonate. Locuitorii urbei sunt revoltați de această situație ce pare să nu aibă rezolvare

25 febActual
Apare o nouă fabrică în România. Orașul în care doi antreprenori români vor investi 6 milioane de euro pentru a revitaliza industria navală

25 febSocial
Ilie Bolojan, urmărit penal? Scenariul horror pentru premier la care visează sindicaliștii din România

25 febActual



