CE a transmis că "a constat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” (CE Hunedoara) a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente".
Comisia Europeană a constatat că, de la privatizarea eşuată a societăţii petrochimice Oltchim din România, în septembrie 2012, aceasta a beneficiat de ajutoare incompatibile în valoare aproximativă de 335 de milioane euro.
"România trebuie să recupereze în prezent aceste ajutoare de la Oltchim. În acelaşi timp, Comisia a concluzionat că, deoarece au achiziţionat activele în condiţiile pieţei, societăţile care le-au cumpărat nu au beneficiat de ajutoarele acordate anterior societăţii Oltchim. Aceasta înseamnă că răspunderea pentru rambursarea ajutoarelor îi revine Oltchim", a informat luni Comisia Europeană.
„De-a lungul anilor, Oltchim a beneficiat de anularea unor datorii publice semnificative ca valoare. În urma investigaţiei am constatat că măsurile respective au conferit societăţii un avantaj economic neloial, încălcând normele UE privind ajutoarele de stat, avantaj pe care România trebuie să îl recupereze în prezent. În acelaşi timp, vânzarea majorităţii activelor Oltchim în condiţiile pieţei poate asigura un viitor durabil pentru activităţile economice ale societăţii, fără a fi nevoie de sprijin public suplimentar”, spune Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, conform capital.ro.
S-a decis! România are de plătit o suma uriașă
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



