S-a sucit Nicușor Dan. Președintele României nu mai exclude o eventuală creștere a TVA: „Nu mai merge cum a mers”

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 04-06-2025 10:01

Actualizat: 04-06-2025 10:12

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Miercuri, 4 iunie 2025, Nicușor Dan a susținut prima conferință de presă la Palatul Cotroceni în calitate de președinte al României. Cu acest prilej, el a prezentat prioritățile mandatului său și direcțiile de acțiune discutate cu partidele politice. În plus, noul șef al statului a vorbit și despre eventualitatea majorării TVA-ului, pe care nu a mai exclus-o.

Noul președinte al României, Nicușor Dan, a susținut miercuri prima conferință de presă la Palatul Cotroceni. În primul rând, șeful statului a oferit detalii din cadrul discuțiilor pe care le-a avut în ultimele zile cu partidele politice. De asemenea, Nicușor Dan a anunțat că își dorește ca luni, 9 iunie, să fie gata o primă schiță a viitorului program de guvernare. Referitor la formarea noului Guvern, președintele a admis că s-au discutat „scenarii de prim-ministru”, însă momentan nu s-a decis nimic.

Nicușor Dan nu mai promite că TVA-ul nu va fi majorat

Întrebat de jurnaliști dacă va respecta promisiunea făcută în campanie că TVA-ul nu va fi majorat, Nicușor Dan a explicat că toate discuțiile au ca punct de plecare această idee. Totuși, șeful statului nu a mai putut promite că acest lucru nu se va întâmpla. De remarcat că negocierile au loc în contextul în care, cel mai probabil, România nu poate reduce deficitul bugetar fără creșterea taxelor.

„Nu s-a discutat de persoane până în momentul acesta. Bineînțeles că au fost puse pe masă diferite scenarii de prim-ministru, dar fără nominalizare de persoane. Așteptăm un acord pe program și după aceea discutăm și de nume”, a afirmat Nicușor Dan. Întrebat apoi dacă își menține declarația făcută în campania electorală, potrivit căreia TVA nu va crește, Nicușor Dan a răspuns scurt: „Îmi mențin faptul că în ceea ce mă privește, toate discuțiile pornesc de la asta.

După cum ştiţi, încă de săptămâna trecută lucrează un grup de lucru pe problema deficitului. Începând de ieri, am început grupul de lucru pentru elaborarea programului de guvernare la care participă tehnic corezpunzător fiecărui minister, reprezentanţei partidelor. Ne dorim ca luni să avem o primă schiţă a programului de guvernare şi de aici să înceapă discuţia pe acordul de guvernare”, a declarat Nicușor Dan.

(VEZI Ș: Șah mat „made in China”. Industria auto mondială riscă să intre în colaps după ultimele măsuri luate de Beijing)

Ce măsuri de austeritate vor fi luate

Nicușor Dan a dezvăluit care sunt măsurile de austeritate ce ar putea fi luate în viitorul apropiat pentru a reduce deficitul bugetar uriaș al țării.

„În discuțiile cu liderii politici, toți au fost de acord cǎ nu mai merge cum am mers. Toți am fost de acord cǎ trebuie sǎ reducem indemnizațiile unor oameni din anumite consilii de administrație, sǎ tăiem tot felul de sinecuri. Problema e cǎ trebuie sǎ facem niște ajustări într-un termen cât mai scurt. Avem nevoie de cel puțin 6 luni ca lucrurile astea tehnice sǎ fie realizate. Nu putem comasa mai multe instituții în 30 de zile și atunci ce vrem sǎ facem e ca pânǎ pe 3 iulie sǎ venim cu un set de măsuri, inclusiv acte normative, urmând ca în perioada următoare Guvernul care va fi format sǎ vinǎ cu ajustări ale aparatului de stat care sǎ fie aplicate de la 1 ianuarie”, a mai spus șeful statului.

(NU RATA: Combinatul din România amenințat de faliment. Colosul siderurgic din Galați pare să nu mai aibă un viitor după ce a intrat în procedură de concordat preventiv)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri