Ministerul Afacerilor Interne scoate, de Paște, o întreagă armată pe străzile din România. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne - la datorie în minivacanța prilejuită de Sfintele Sărbători Pascale, pentru protejarea vieții și a sănătății cetățenilor, anunță MAI.
În perioada 30.04 - 03.05.2021, aproximativ 26.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și piloți ai MAI vor fi pregătiți să intervină pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor antisociale, sprijinirea cetățenilor în cazul unor situații de urgență și descurajarea activităților sau comportamentelor care pot favoriza răspândirea virusului SARS-CoV-2.
MAI a mobilizat efective suplimentare pe traseele care sunt de obicei aglomerate în astfel de perioade, dar și în localitățile în care se așteaptă o prezență numeroasă de oameni, respectiv în stațiunile turistice de pe litoral sau de la munte și în localitățile în care se află lăcașuri de cult care atrag an de an mii de credincioși.
În zona celor peste 12.300 de lăcașuri de cult ortodox din țară, la care se estimează participarea a peste 1,7 milioane de persoane, măsurile de siguranță publică, precum și cele de prevenire și stingere a incendiilor vor fi asigurate de aproximativ 14.000 de efective ale MAI.
Aproape 10.000 de polițiști vor acționa, în medie, zilnic, în sistem integrat, împreună cu Jandarmeria Română și cu celelalte instituții ale statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice și respectarea măsurilor de sănătate publică.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, pe drumurile publice vor fi în teren aproape 1.600 de polițiști rutieri. Misiunile acestora vor fi sprijinite de piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI, care vor asigura supravegherea aeriană a traficului rutier pe cele mai tranzitate rute din țară.
Efectivele Poliției și Jandarmeriei vor fi prezente în zonele aglomerate în această perioadă: mall-uri, piețe, zonele organizate pentru vânzarea produselor tradiționale, precum și în stațiunile montane.
Sâmbătă seara și duminică, o atenție deosebită va fi acordată siguranței cetățenilor în zona lăcașurilor de cult, unde polițiștii și jandarmii vor sprijini și îndruma credincioșii ce vor participa la slujbele religioase. Recomandăm ca deplasarea către biserici să se realizeze cu evitarea aglomerărilor.
Pompierii vor fi și ei la datorie în aceste zile, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, pentru stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. Pentru toate aceste misiuni, vor fi mobilizați, zilnic, peste 5.000 de pompieri.
De asemenea, în noaptea de Înviere vor fi operaționalizate și dislocate mai multe echipaje de intervenție la bisericile și mănăstirile unde este așteptat un număr mare de persoane.
Pentru creșterea gradului de siguranță a celor care aleg să-și petreacă această minivacanță pe litoral, în zonele intens circulate din județul Constanța, începând de mâine, vor fi operaționalizate 5 puncte de lucru temporare în Mamaia, Agigea, Valea Dacilor, Techirghiol și Vama Veche.
În perioada 30 aprilie – 4 mai, o atenție deosebită va fi acordată eficientizării misiunilor de răspuns la situațiile de urgență ce pot apărea pe autostrada A2 și pe DN2. Astfel, pe tronsoane prestabilite din aceste zone, vor fi prezente mai multe echipaje de pompieri din cadrul ISU București-Ilfov, ISU Buzău și ISU Călărași.
La nivelul Poliției de Frontieră, au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului, la acest moment, capacitatea punctelor de trecere a frontierei fiind folosită la maximum, în limita configurației acestora. În funcție de trafic, vor fi suplimentate arterele de control pe sensul de ieșire din țară sau intrare în țară, după caz. De asemenea, dacă situația o va impune vor fi folosite inclusiv stații mobile de control.
În această perioadă, la nivelul întregii țări, activitățile de supraveghere și control la frontiera de stat sunt asigurate zilnic de aproximativ 4.200 de polițiști de frontieră.
„Facem precizarea că începând din data de 30.04.2021, ora 23.00 (ora României), până duminică, 02.05.2021, ora 23.00 (ora României), circulația automarfarelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone este restricționată pe teritoriul Ungariei, ca urmare a sărbătoririi Zilei Muncii și a zilei de duminică. În perioada menționată, traficul de călători și de autoturisme prin punctele de trecere a frontierei se va desfășura în condiții normale. Autoritățile de frontieră române și ungare vor ține permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate.
Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu noul coronavirus, recomandăm cetățenilor să respecte regulile de distanțare fizică și să evite locurile aglomerate sau formarea de grupuri pietonale mai mari de șase persoane dacă nu fac parte din aceeași familie.
Angajații MAI, împreună cu polițiștii locali și reprezentanții altor instituții vor desfășura activități specifice în centre comerciale, piețe, mijloace de transport în comun și pe terase, scopul fiind acela de a verifica dacă sunt respectate măsurile de protecție sanitară luate de autorități și celelalte prevederi legale.
Reamintim că masca de protecție este obligatorie și trebuie purtată astfel încât să acopere nasul și gura în toate spațiile publice, exterioare și interioare, deci și în lăcașurile de cult și în zonele adiacente.
De asemenea, trebuie respectate și celelalte reguli de protecție sanitară aflate în vigoare în fiecare localitate, în funcție de rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
În ceea ce privește restaurantele și cafenelele, activitatea acestora este permisă în funcție de rata de infectare din zona în care se află. Menționăm că restaurantele și cafenelele din interiorul unităților de cazare sunt deschise doar pentru persoanele cazate în aceste unități, ținând însă cont, de asemenea, de rata de infectare din localitatea respectivă.
În noaptea de Înviere, în toate localitățile este permisă circulația credincioșilor în intervalul orar 20.00 - 05.00 pentru participarea la slujbele religioase. Efectivele MAI vor avea o prezență activă în stradă în această perioadă, în întreaga țară, principala preocupare fiind prevenirea incidentelor și comportamentelor antisociale, și nu sancționarea cetățenilor.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne transmite tuturor românilor multă sănătate și Sărbători Pascale liniștite!”, spune MAI.
S-a sunat mobilizarea în Ministerul de Interne! De Paște, zeci de mii polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri vor fi la datorie
Trending

02 augEntertainment
Ce primești de la Antena 1, PRO TV, Kanal D și alte televiziuni dacă te duci concurent la o emisiune. Unele producții aduc bani mulți

02 augActual
Diaspora Românească, a doua cea mai mare din lume. Unde se ascund ai noștri și de ce nu vor să se întoarcă acasă

02 augActual
Raționalizarea curentului a început în România. În plină criză energetică, Iașul stinge lumina

02 augEconomie
Câți imigranți are România în prezent. De ce ne aleg străinii și ce meserii ajung să ocupe

02 augActual
Amenda de 12.000 de lei pe care o pot lua românii de la curte. Motivul neașteptat pentru care ești sancționat pe loc

02 augHoroscop
Horoscop săptămânal 3-9 august. Previziuni complete pentru toate zodiile

02 augHoroscop
Horoscop august 2026. Bani, carieră și finanțe pentru cele 12 zodii

02 augEconomie
Prognoza prețurilor la pompă pe următoarele luni. Când ar fi indicat să faci plinul de benzină sau motorină

02 augActual
Luxul din Mamaia. Atât costă șezlongurile „de fițe” de pe plajele exclusiviste, baldachinul și alte doleanțe

02 augEconomie
Schema prin care furnizorul îți dă abonament la preț mai mic. Marile companii nu vor să le cunoști
Articole Similare

28 minute în urmăActual
Poate singura plajă din România unde șezlongul este 30 de lei. Taxa îți asigură loc toată ziua

circa 1 oră în urmăActual
Adolescenții fugiți de acasă, fenomen național. Motivele pentru care tinerii se rup de familii

circa 1 oră în urmăActual
Teatrele publice de repertoriu încep să fie desființate. Petiție pentru oprirea demersurilor a apărut, dar de unde a pornit situația

09:01Economie
Rabla 2026. S-au dus deja fondurile de la Ministerul Mediului pentru mașinile electrice

08:30Economie



