Pescobar, așa cum este cunoscut în mediul online, a transmis că va merge la Poliție și va acționa în judecată pe clienta care i-a făcut reclamație.
„Voi acționa în judecată pe individa ce a făcut reclamație mincinoasă și ne-a trimis toate autoritățile la locația din Timișoara! Voi cere atât daune materiale pentru acest fapt! În urma anchetelor statului s-a dovedit că totul a fost o minciună și mai apoi un fals în acte! Nu mai iertăm pe nimeni și nimic, dacă s-a ajuns la asemenea comportament vagabonțesc!”, este mesajul care apare sub videoclipul de pe Tik Tok.
Pescobar merge la poliție să depună plângere împotriva clientei
Patronul lanțului de restaurante Taverna Racilor a transmis într-un video pe TikTok că se va prezenta la Poliție împreună cu avocatul pentru a-i face dosar penal tinerei care i-a închis restaurantul, subliniind că tot ceea ce s-a întâmplat în acea zi este doar un fals.
„Astăzi, dragilor, mă voi duce împreună cu domnișoara Lavinia și cu domnul avocat către sediul Poliției, unde vom depune plângere pentru fals în declarații și în acte acelei domnișoare care a zis că a făcut toxiinfecție la noi în restaurant. Și noi am avut atât de mult de suferit, deoarece restaurantul a fost închis. Fals și o nesimțire din partea acestei domnișoare care, probabil, a fost pusă de cineva să facă.
Nu era ea tâmpită de una singură. Sau vedem, lăsăm organele abilitate să cerceteze. Dar mie nu-mi place. Nu-s turnător la gardă, dar doar o declarăm un pic așa și îi facem un dosar penal acestei fete care merită. Nu poți să-ți bați joc de munca mea, a noastră și a tot ceea ce facem noi. Să te duci tu să scrii că ai făcut toxiinfecție alimentară, a fost tot DSP-ul. Un fals nenorocit. Așa că fătuco rușine să-ți fie și ne vedem pe la Poliție”, a fost mesajul lui Pescobar
[video width="576" height="1024" mp4="https://www.bugetul.ro/media/images/202403/pescobbar.mp4"][/video]
În urmă cu puțin timp, Pescobar a primit o reclamație de la o clientă a restaurantului Taverna Racilor din Timișoara. Femeia a susținut, pe rețelele de socializare, că a ajuns la spital cu Salmonella, Shigella, E.coli, Campylobacter și Clostridium difficile după ce a comandat un preparat din localul afaceristului.
Citește și: Video. Prima reacție a lui Pescobar după incendiul de la Taverna Racilor din Snagov: ‘A luat foc din temelii. Locația nu avea asigurare. Nu a fost niciun interes la mijloc’
















