S-a supărat primărița Elena Lasconi! Edilul din Câmpulung Muscel, cerință specială pentru Poliția Locală: „Le-am mărit salariile!”

Autor: Luciana Polite

Publicat: 11-05-2024 18:35

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Zilele acestea, Elena Lasconi s-a dezlănțuit, în cadrul unui interviu, spunând care este una dintre marile sale supărări. Primărița din Câmpulung Muscel este dezamăgită de bugetarii cărora le-a mărit salariile, le-a creat consiții și care nu își dau deloc interesul. Nu dorește să-i concedieze, știind că au familii, dar nu dorește să mai toleze o totală lipsă de interes și de dedicare. 


Edilul nu a concediat pe nimeni, chiar dacă sunt mai multe posturi ocupate de cât ar fi nevoie. Pe de altă parte, s-a săturat să-i vadă pe cei de la
Poliția Locală că nu se implică și nu își iau în serios meseria. Oricâte gesturi a făcut pentru oamenii legii, încă sunt cazuri de polițiști care șomează în post.
„Eu nu doresc să dau afară pe nimeni. Fiecare om are de hrănit o familie, dar vreau să văd că atunci când vii la serviciu, dai măcar 10%, nu zero. Am luptat pentru ei, le-am, mărit salariile, le-am dat norma de hrană, așa cum spune legea”, a spus Elena Lasconi, potrivit Evenimentul Muscel.

CITEȘTE ȘI: Pâinea românească a fost vândută la străini. Un colos din America de Nord a devenit proprietarul fabricii care produce cele mai cunoscute sortimente de panificație

Elena Lasconi dorește o schimbare de la Poliția Locală


Primărița din Câmpulung Muscel a văzut cu proprii săi ochi că sunt atât angați lăudabili, cât și polițiști care se prefac orbi în fața problemelor din oraș. Dorește o reală implicare în așa fel încât nemulțumirile cetățenilor și implicit ale sale să fie rezolvate la timp, într-o manieră corectă.
„Sunt mulți care sunt foarte buni. N-aș avea o problemă cu ei la un eveniment sau la o vizită importantă. Dar toți ar trebui să zbârnâie. Sunt terenuri cu copaci care stau să cadă. Proprietarul are obligația să taie crengile care vin peste cablurile electrice, peste stradă de nu poți trece cu mașina. Se ating toate între ele. Atunci, Poliția Locală trebuie să-i dea un avertisment, nu amendă din prima. Trebuie să ai o Poliție funcțională.

Se aruncă gunoaie peste tot la ghenă. Cel de la Mediu ar trebui să vadă, căci sunt camere. Toate ghenele au camere video. La fel, în toate locurile de joacă pentru copii, în apropierea școlilor, a instituțiilor, în intersecții, la intrările în oraș. Trebuie să scăpăm odată și de câini”, a adăugat Elena Lasconi.

CITEȘTE ȘI: Trei zile libere de la Guvern pentru angajații din România. În câteva săptămâni, bugetarii vor beneficia de o nouă mini-vacanță
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri