S-ar putea aplica sistemul armatei elvețiene și în România? Vasile Dîncu: 'Vedem în fiecare om un soldat. Pentru că fiecare dintre noi avem o parte din misiunea de apărare a patriei'

Autor: Ion Motea

Publicat: 18-12-2021 22:18

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a precizat că militarii sunt cea mai importantă parte a sistemului de apărare și că un ministru de al Apărării vede în fiecare cetățean un soldat.


"Militarii sunt cea mai importantă parte a sistemului nostru de apărare. Deşi atunci când un ministru al Apărării se uită în populaţie, vede în fiecare om un soldat. Pentru că fiecare dintre noi avem o parte din misiunea de apărare a patriei. (...) Am trecut pe lângă şi m-am închinat în faţa galeriei celor care au căzut în teatrele de operaţii. Este un moment pe care nu-l poate uita nimeni şi cred că trebuie să facem mai mult pentru calitatea vieţii oamenilor şi familiilor celor care astăzi luptă în cadrul forţelor noastre armate, dar şi pentru memoria celor căzuţi
", a spus Vasile Dîncu.



El a reiterat principalele sale ținte în mandatul de ministru al Apărării.


"Vă asigur că în mandatul meu de ministru am câteva ţinte pe care mi le-am propus şi pe care le voi realiza şi pentru care mă angajez şi m-am angajat încă de la începutul mandatului. Una din aceste ţinte este să crească calitatea vieţii militarilor şi a familiilor lor. În acest moment suntem într-o situaţie destul de dificilă în ceea ce priveşte echitatea, mai ales pensionarii şi cei în rezervă au dificultăţi în acest moment pentru că diferite legi i-au adus în situaţii de inegalitate. Şi acest lucru nu este unul corect. Un alt lucru care mă interesează foarte mult este pregătirea oamenilor, pentru că omul este cea mai importantă armă
", a mai spus Vasile Dîncu, conform agerpres.ro
.

Vezi și:


Stagiu militar pe bază de voluntariat! Vasile Dîncu: ‘Nu este o idee rea. Există tineri care vor să facă instruire militară’



Ministrul Apărării, Vasile Dîncu: ‘Pensiile militarilor vor crește cu 10%, cele sub 2.500, asta este o prevedere a programului nostru de guvernare’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri