Un sfert dintre angajaţii din România își caută deja alt loc de muncă. Unii oameni sunt atât de disperaţi să plece de la actualul job, încât şi-au propus să facă mutarea în următoarele 3 luni.
Specialiştii din domeniul Resurselor Umane au identificat motivele pentru care aceste persoane vor să muncească în altă parte.
Piaţa muncii, într-o continuă dinamică
Experţii au aflat că dintre cei 26% care vor să facă această schimbare, 60% spun că nu se simt în siguranță la actualul job, iar 48% afirmă că au un nivel scăzut de reziliență în fața stresului și a provocărilor de zi cu zi.
"Într-un climat economic și social caracterizat de transformări accelerate, incertitudine și presiune continuă, capacitatea organizațiilor de a cultiva reziliența în rândul angajaților devine esențială.
Mai mult decât o trăsătură individuală, dezvoltarea rezilienței ar trebui să devină o prioritate strategică pentru organizațiile care își doresc să facă performanță pe termen lung. Datele arată că reziliența și siguranța psihologică la locul de muncă pot reduce de 2 ori, respectiv de 7 ori fluctuația de personal.
Așadar, prin tot ceea ce facem la Pluxee, punem la dispoziția angajatorilor din România un ecosistem complex de soluții inovatoare care să le permită să se preocupe de starea de bine a angajaților și, automat, să crească gradul de retenție.
Ca partener pentru peste 35.000 de companii din România, misiunea Pluxee este aceea de a-și ajuta clienții să îmbunătățească satisfacția angajaților și să creeze medii de lucru în care oamenii se simt în siguranță, sunt motivați și pregătiți să facă față schimbărilor”, a declarat Gabor Olajos, Country Managing Director, Pluxee România și Bulgaria, conform Adevarul.
Doar 1 din 3 angajați (32%) din mediul privat din România se simte foarte pregătit să facă față schimbărilor sau situațiilor neprevăzute la locul de muncă.
Ministerului Muncii se laudă cu mulţi angajaţi
Ministerului Muncii a transmis că, în 2024, România a înregistrat un număr de 5.746.452 de salariați, cel mai mare din ultimii 10 ani. Conform datelor Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), anul trecut au fost declarate de către angajatori 629.733 de locuri de muncă disponibile, dintre care 366.091 de locuri de muncă declarate vacante în mod repetat.
Cele mai multe joburi pentru care se caută angajați sunt cele în construcții, învățământ, sănătate, curierat, comerț și transporturi. În acest moment, ANOFM are înregistrate peste 35.000 de locuri de muncă disponibile.
Numărul contractelor individuale de muncă a fost, la finalul anului trecut, de 6.710.815, cu peste 700.000 mai mare decât acum 10 ani. Județele cu cele mai multe noi contracte de muncă în 2024: București (693.037), Ilfov (150.208), Cluj (138.807), Constanța (126.696), Timiș (112.551), Brașov (92.416) și Argeș (81.862).



















