Parchetul de pe lângă Tribunalul București a finalizat rechizitoriul în dosarul care vizează însoțitori de vagoane de dormit și cușetă ai SNTFC CFR Călători, acuzați că ar fi blocat locuri în sistemul informatic și le-ar fi revândut în tren, încasând bani fără a emite bilete. Potrivit anchetatorilor, 33 de inculpați vor fi trimiși în judecată.
Dosarul are 712 pagini, iar o parte dintre probe constau în stenograme rezultate în urma perchezițiilor informatice efectuate asupra dispozitivelor folosite de angajați. În document sunt redate conversații purtate între cei cercetați, în care sunt discutate sumele obținute și modalitatea de operare.
Conform rechizitoriului, mecanismul presupunea blocarea locurilor în aplicația internă a companiei, prin introducerea unor date de identificare aparținând elevilor care beneficiau de gratuitate la transportul feroviar. Ulterior, locurile erau revândute direct în tren, iar banii încasați nu erau declarați.
Stenogramele indică discuții despre sume și „medii” realizate pe cursă
În conversațiile redate de anchetatori apar referiri explicite la sume de bani, la trasee internaționale și la comparații între încasările obținute de diferiți însoțitori.
Într-o discuție din 28 februarie 2022, mai mulți angajați discută despre cursele spre Viena și despre sume încasate. În același schimb de mesaje apar formulări precum „Vom fi ghiftuiți”, „Dacă avem deja 2000” și „Am avut 2000 pe februarie”.
Într-o altă conversație, din 9 martie 2022, se fac referiri la sume exprimate atât în lei, cât și în euro sau forinți, iar interlocutorii discută despre „2700”, „peste 200 euro”, „2200 lei dus-întors” și „300 euro”. În context apare și expresia „Bubuială în Bronx”, folosită în legătură cu o cursă care ar fi generat încasări ridicate.
Procurorii notează în rechizitoriu că astfel de discuții ar demonstra existența unui „concurs” informal între angajați privind sumele obținute în timpul curselor.
Conversațiile arată blocarea intenționată a locurilor
Într-un alt schimb de mesaje, din aprilie 2022, apare formularea „Am transformat serviciul vagoane de dormit într-o tarabă!!”, în contextul unor nemulțumiri legate de modul în care ar fi fost vândute locurile.
Anchetatorii susțin că blocarea locurilor nu era rezultatul unor deficiențe tehnice ale tabletelor sau ale conexiunii la internet, ci o acțiune deliberată. În concluziile rechizitoriului, procurorii arată:
„În concluzie, din analiza datelor rezultate din exploatarea percheziţiilor informatice efectuate în cauză rezultă faptul că blocarea locurilor în sistem nu este rezultatul unor deficienţe ale tabletei cauzate de lipsa semnalului, ci este rezultatul unei acţiuni intenţionate, conştiente a inculpaţilor. Aceştia şi-au dat seama că locurile rămân blocate în sistem şi nu au luat niciun fel de măsură, dimpotrivă au profitat de acest aspect pentru a obţine diferite beneficii în interes personal, continuând să blocheze locurile în sistem până în momentul când au fost depistaţi.”
Stenogramele indică discuții explicite despre sume, trasee și blocarea locurilor
În conversațiile redate de anchetatori apar referiri directe la cursele internaționale și la sume concrete încasate.
Într-un schimb de mesaje din 28 februarie 2022, interlocutorii discută despre o cursă către Viena:
„– Mă întreabă una de la Viena
– Când plec
– Că tre să plece cineva
– Vineri plec
– Aha, nu știu dacă stă până vineri
– A zis Bogdan că tre să uite repede cursa asta
– Să mă p… pe voi
– Aoleu
– Păi și întorsu?
– Prost?
– A zis că cea mai proastă din istoria lor
– Deci, e bai
– Nu știu, eu zic unu dintre noi cu Marlboro să atace gara
– Și unu rămâne pe vagoane
– Vom fi ghiftuiți
– Dacă suntem e ok
– Dacă avem deja 2000
– Lei
– Salman cerință SM
– Pacioc cerință Oradea
– Eu mama
– Un noroc
– Și domnul de la Mureș
– Doamne
– 5 indieni
– Până la Aiud
– Din Mimiu
– Am luat câte 80
– De fiecare
– Să văd cum tai
– Nu tăia
– Că îi dau de la mine
– Bine
– Că am avut 2000 pe februarie
– Atunci îi duc așa
– Mama mea
– E greu când iese
– Dar te ține 5 luni
– În cele 5 luni să tai 4000”.
Procurorii notează că aceste discuții ar indica încasări constante și coordonare între angajați privind modul de valorificare a locurilor.
Discuții despre „medii” și comparații între încasări
Într-o conversație din 9 martie 2022, apar detalii despre sume obținute la cursele internaționale:
„– Toți vor la Viena
– Cade din pagina 7
– Li se rupe
– De Viena
– Dacă ar ști însă
– Ce am făcut noi acum
– Poate ar vrea
– Am vorbit cu Gică
– Andrei
– L-a rupt în picioare
– A tăiat 160 lei
– Vagoanele noastre
– La bc
– Rupere
– El zicea că nu a produs
– 2700
– Dar m-am dus la el până în București
– Și număra banii
– Aaaa
– Peste 200
– Euro
– Da, e prost
– Mor pe mincinoșii ăștia
– El, Salman și alții
– Nu i-am zis nimic
– Păi noi nu știm că se fac bani
– Ce p… te ferești
– Ca Preda
– Nu a fost nimic
– Praf
– Etc
– Bine, nici 80 milioane
– Nu poți zice
– Am avut și noroc mare
– Că zice că nu ești sănătos
– Nuuu
– Păi am avut cu Ploieștiu
– Și ne toarnă
– Cel mai mare
– Da
– Că a fost mult avl
– 2200
– Lei
– Dus întors
– Plus Keleti
– Bubuială în Bronx
– 300 euro
– A devenit interesant Keleti
– Noaptea
– Plus că mai erau 6 melci
– De 20
– La clasă
– Și 40.000 HUF de fiecare dacă ziceam
– Dădeau
– Erau disperați să ajungă acasă
– Și nu știau prea bine paritatea
– Veneau din Catania
– Sau Sicilia
– Clar
– Cosa Nostra.”
Anchetatorii susțin că astfel de conversații arată nu doar existența unor încasări nedeclarate, ci și o competiție informală privind sumele realizate pe cursă.
Alte stenograme relevă blocarea deliberată a cabinelor
Într-o discuție din 25 mai 2023 apare referirea la blocarea unei cabine în regim single:
„– Sunt cu Sergiu la Baia Mare
– Și a dat Single blok i l-a dat
– Știu și ăștia
– Adică?
– Blochează cabina
– Rezerv
– Și merge?
– Da, a dat un Single
– Știu băieții treaba
– Păi dacă nu-l vinde?
– L-a dat Single la unu cică vb cu el.”
Într-un alt schimb de mesaje, din 19 iulie 2023, discuția vizează o „medie” lunară:
„– Dle
– Cum făcuși 1800 medie?
– Tai și de-acasă?
– Cam
– Și de la Bulgaria chiar
– Păi eu nu am fro lună cu așa sumă
– Măkar una
– Io am.”
Anchetatorii susțin că inculpații obțineau sume în mod ilicit
În același document, procurorii mai arată că datele informatice ar indica obținerea constantă de bani în afara circuitului legal:
„Tot din percheziţiile informatice rezultă şi faptul că inculpaţii obişnuiau să obţină sume de bani în mod ilicit ca urmare a blocării locurilor, aceştia lăudându-se cu încasările pe care le făceau pe parcursul curselor (practic exista un concurs de încasări ilicite), încasări pe care nu le declarau, activitate ce reprezenta un adevărat mod de operare a conductorilor cercetaţi în prezentul dosar”.
Potrivit actului de sesizare a instanței, faptele cercetate vizează infracțiuni de fraudă informatică și înșelăciune.
Dosarul a fost deschis după un articol de presă
Rechizitoriul consemnează că în data de 14 martie 2024, organele de cercetare penală din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București s-au sesizat din oficiu după apariția unui articol de presă publicat pe portalul Club Feroviar.
În document se arată:
„În fapt, în data de 14.03.2024, organele de cercetare penală din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București, în urma identificării unui articol de presă pe portalul <Club Feroviar>, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fraudă informatică, prev. de art. 295, alin. 1 C.pen și înșelăciune, prev. de art 244 alin. 2 C.pen.”
Articolul menționat a fost publicat în 5 martie 2024 și făcea referire la sancționarea mai multor angajați CFR Călători.
Filaj informatic pe parcursul a doi ani
Conform anchetei, activitatea investigată s-ar fi desfășurat în perioada 2022–2023. Mai mulți însoțitori de vagoane ar fi accesat bazele de date ale companiei atât în timpul programului, cât și în afara acestuia, folosind tabletele repartizate nominal.
Procurorii susțin că aceștia ar fi rezervat locuri în vagoanele pe care le deserveau, dar și în altele, blocând astfel locurile pentru vânzarea oficială. Ulterior, ar fi introdus în fals datele de identificare ale unor elevi care beneficiau de gratuitate la transportul feroviar, pentru a justifica rezervările în sistem.
Locurile ar fi fost apoi revândute direct în tren, iar banii încasați nu ar fi fost înregistrați.
Dosarul urmează să fie analizat de instanță, iar până la o hotărâre definitivă, cei trimiși în judecată beneficiază de prezumția de nevinovăție.













