După ce a fost forțat să demisioneze din funcția de ministru al Fondurilor Europene și din cea de secretar general al PNL, odată cu „debarcarea” lui Florin Cîțu din fruntea liberalilor, Dan Vîlceanu explică acum că pensiile speciale nu pot fi desființate.
Motivul? E un drept câștigat.
„Să tai pensiile speciale este imposibil constituţional, nu poţi face asta, e un drept câştigat, dar poţi să diminuezi, pentru viitor, cuantumul. Apare discuţia, cei care câştigă acum, ce se întâmplă? Nu există nicio soluţie. (…) Tăierea pensiilor speciale ca proiect de lege este imposibilă, pe cine auziţi că spune asta e de ajuns să îl trimiteţi să citească ce zice CCR. Nu se poate, impozitarea lor se poate face, cu riscul de a afecta şi 5 sau 7% din pensionarii cu pensii mari, dar care sunt pe contributivitate” a spus, la Profit News TV, Vîlceanu.
'Să tai pensiile speciale este imposibil constituţional' - Debarcat odată cu Florin Cîțu de la șefia PNL, Dan Vîlceanu explică de ce nu pot fi eliminate pensiile speciale
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 05-07-2022 15:30
Trending

06 marActual
Familia Adrian Papahagi trăiește boierește. Ce avere are unul dintre cei mai activi susținători ai curentului progresist

06 marEntertainment
Formatul de milioane pe care Denise Rifai îl aduce la Antena 1. Emisiunea este extrem de urmărită în străinătate, are 31 de sezoane deja

06 marActual
Taxă pentru locuitorii de la bloc. Toți proprietarii sunt obligați prin lege să o plătească

06 marExterne
Iranul ripostează în forță după informațiile despre un posibil atac asupra Turciei

06 marExterne
China dă fiori planetei. Colosul din Asia accelerează investițiile militare și crește bugetul militar în 2026

06 marActual
Suma necesară ca să-ți pui centrală acum, în 2026. Cei care stau la bloc, în frig, achită chiar și triplu

06 marSocial
Încă se pot cumpăra anii de vechime. Atât costă mica diferență de care au nevoie mulți ca să iasă la pensie

06 marExclusiv
Satul politicienilor milionari. În județul Prahova se află o localitate în care și-au găsit liniștea mai mulți oameni cu bani și funcții

06 marActual
Declarația pe care românii trebuie să o depună la ANAF. Trebuie depusă în cel mult 6 luni, altfel vor fi consecințe legale grave

06 marActual



