Încă o dovadă că Austria lui Karl Nehammer a mințit în momentul în care s-a opus aderării României la spațiul Schengen.
Poliția Română își face treaba, cel puțin când vine vorba de depistarea unor persoane străine semnalate prin Sistemul Informatic Schengen.
Poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat, în perioada 20 - 26 ianuarie, 617 persoane, 42 de autovehicule şi 37 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen - SIS. Potrivit unui comunicat al IGPR transmis duminică AGERPRES, au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 446 de persoane care fac obiectul unor semnalări în SIS, în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - Inspectoratul General al Poliţiei Române, scrie Agerpres.
Poliţiştii români au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare, fiind depistate 99 de persoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, 207 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi opt persoane care erau semnalate ca dispărute.
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 22 de documente şi au fost găsite 34 de autovehicule şi trei plăcuţe de înmatriculare ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 171 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE.
Dintre acestea, 16 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 23 erau semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau şederii pe teritoriul Schengen, alte 22 erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar patru erau semnalate dispărute de autorităţile române.
IGPR precizează că partenerii străini au identificat pe teritoriul lor opt autovehicule şi 15 documente căutate de autorităţile române, în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Să vadă și Austria lui Karl Nehammer! Poliția Română a depistat sute de persoane pe teritoriul României în baza unor semnalări prin Sistemul Informatic Schengen
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 29-01-2023 13:34
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



