În cursul zilei de luni, 13 mai 2024, salariații din aparatul de lucru al Guvernului au declanșat un protest spontan lângă Palatul Victoria. Aceștia susțin că sunt discriminați din punctul de vedere al salarizării în raport cu alte categorii de angajați din administrația publică.
Angajații din Parlament sunt nemulțumiți de salariile primite
La doar o zi distanță de la protestul angajaților de la Palatul Victoria, sindicatele funcționarilor publici din Parlament şi ale personalului contractual și-au anunțat solidaritatea față de aceștia. Angajații Parlamentului României susțin că salariile lor nu au mai înregistrat modificări semnificative din anul 2017, fiind în medie de 5.500 - 5.700 lei net. În plus, aceștia consideră că „inechitatea salarială poate genera o scădere a calităţii activităţii legislative, ceea ce poate genera situaţii complicat de gestionat ulterior”.
„La începutul lunii aprilie, am înaintat premierului României o solicitare de majorare a salariilor angajaţilor Parlamentului, solicitare semnată de peste 1.200 de salariaţi şi care încă nu a primit nici un răspuns. Solicităm şi pe această cale prim-ministrului, să manifeste o deschidere onestă la dialog cu reprezentanţii sindicatelor angajaţilor Parlamentului României, în vederea soluţionării urgente a solicitărilor noastre. Decidenţii statului român, dar şi opinia publică, ar trebui să conştientizeze că inechitatea salarială poate genera o scădere a calităţii activităţii legislative desfăşurate de către angajaţii din structurile Parlamentului României, ceea ce poate genera situaţii complicat de gestionat ulterior”, se arată în comunicatul de presă al Sindicatului funcționarilor publici din Parlamentul României.
(VEZI ȘI: ANPC le-a pus gând rău comercianților de fructe și legume. Proiectul legislativ care aduce noi obligații pentru aceștia)
Fac apel la premierul Marcel Ciolacu
În cadrul comunicatului oficial, angajaţii Parlamentului României au subliniat că mereu au dat dovadă de respect şi loialitate faţă de instituţia în care îşi desfăşoară activitatea. Astfel, nu au dorit să pună presiune prin mişcări sindicale de protest, alegând calea dialogului. Totodată, aceștia i-au reamintit prim-ministrului Marcel Ciolacu că, în calitate de fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, a cunoscut îndeaproape activitatea lor.
„Totodată, nu trebuie omis faptul că activitatea noastră, deşi extrem de complexă, desfăşurându-se sub o presiune permanentă, nu a generat vreo sincopă, iar acest lucru evidenţiază, în mod indubitabil, nivelul ridicat de profesionalism al colegilor noştri”, se mai arată în comunicatul angajaților Parlamentului României.
(NU RATA: Cardul de sănătate va dispărea din forma sa actuală. CNAS a anunțat care este noua metodă pe care o vom folosi, când mergem la medic)













