Salarii duble pentru profesorii din România și remunerații de minim 6.000 de lei pe lună. Când ar urma să intre în vigoare schimbarea mult-așteptată de dascăli

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-11-2024 14:49

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Profesorii din România sunt plătiți cu sume derizorii pentru munca lor de la catedră, în vremea în care a intrat în vigoare și programul „România Educată”. Numărul celor care vor să mai urmeze o carieră în domeniu scade, de la un an la altul, iar autoritățile trebuie să vină cu o soluție. Au apărut deja primele discuții în acest sens, iar promisiunile sunt destul de mari. Totuși, schimbarea nu se va face brusc, ci în timp.

Conform datelor transmise de Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, salariul minim al unui debutant ar trebui să fie de 6.000 de lei, net. Problema este că abia la final de carieră ajung dascălii să aibă parte de astfel de indemnizații. Pe de altă parte, estimează că în următorii 4 ani, respectiv cel târziu în 2028, veniturile lor ar urma să se dubleze.

„În opinia mea, corect ar fi ca un debutant acum să aibă undeva în jur de 6.000 și ceva de lei, care este salariul lui profesor spre final de carieră”, a declarat Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), TVR Info.

În acest sens, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, amintea, încă din luna august, că mai lipsește 50% din salariul pe care statul l-a promis pentru profesorii din România.

„Mai este o diferență de încă 50% care trebuie acordată. A nu se înțelege 50% creștere suplimentară a salariului. Va fi diferența dintre maximul pe care trebuie să-l atingi pe legea salarizării și maximul pe care îl ai în plată în momentul de față”, spunea Marius Nistor, pentru Edupedu.

CITEȘTE ȘI: Bani în plus pentru profesori. Cum pot cheltui cei 1.500 de lei primiţi ca "primă didactică"?

Ministrul Educației a confirmat creșterea salarială pe care o vor primi profesorii din România

Ligia Deca a confirmat că va exista o creștere salarială pentru profesorii din România, dar și pentru medici. Totuși, nu a dat o dată clară la care va intra în vigoare prevederea. Momentan, par a fi doar promisiuni.

ligia deca elevi

„Creșterea a fost, în medie, de 50% într-un an și se prefigurează încă o creștere pentru a ajunge la o paritate între sistemul medical și sistemul educațional cu salariile, adică medicii să fie plătiți echivalent cu profesorii”, a spus actualul ministru al Educației, pentru sursa citată anterior.

CITEȘTE ȘI: Învăţământul românesc trece prin alte schimbări. Profesorii trebuie să fie la curent cu noua lege, sunt direct afectaţi

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri