Salariile corelate în funcție de evoluția inflației vor crește a crescut în Germania, în 2018, adică mult mai repede decât în Franța și media europeană, arată un studiu publicat joi de Institutul german de Studii Economice și Sociale (WSI).
Totuși, angajatorii nu găsesc suficienți muncitori pentru a ocupa cele peste 1 milionde job-uri. Studiul arată că salariile vor crește în acest an, după un avans de 0,9% în 2017, ș va depăși cu aproape 0,6% creșterea din Franța.
„Ţinând cont de creşterea economică stabilă şi de un şomaj relativ scăzut, creşterea salariilor reale în Germania pare a fi în continuare una modestă”, comentează Fundaţia Hans-Bockler, considerată a fi apropiată de sindicate
Salariații din Germania sunt într-o poziție de forță care le permite să solicite majorări salariale semnificative, având în vedere că economia germană cunoaște al nouălea na de creștere consecutivă. În consecință, în a doua lună a anului, puternicul sindicat IG Metall a obținut o majorare a salariilor de 43% de care vor beneficia cei aproape 3,9 milioane de salariați din sectorul metalurgiei, sector care în Germania cuprinde grupurile Daimler, Siemens, Bosch și IMM-urile exportatoare.
În ceea ce privește salariul brut, studiul mizează pe o creștere de 3,1% în Germania în 2018, față de un avans de 2,3% în Franța.
Totuși, creșterea salarială nu se regăsește decât la o parte din forța de muncă din Germania, țară unde companiile evită acordurile la nivel de ramură. Aceasta face ca în Germania 'diferența între salariile mici și cele mari să fie mai mare decât în majoritatea țărilor din Europa de Nord sau de Vest', arată WSI.
În alte ţări, salariile reale nu vor urma în acest an evoluţia conjuncturii şi a inflaţiei. Astfel, pentru Spania este preconizată o scădere de 0,3%, faţă de o mică creştere de 0,3% în Grecia şi una de 0,4% în Marea Britanie. Italia ar urma să înregistreze performanţe uşor mai bune, respectiv o creştere de 0,9%, în condiţiile în care Europa este îngrijorată de viitoarea politică economică şi bugetară a noului executiv de la Roma.
În primele trei luni din 2018, exista 1,19 milioane de locuri de muncă neocupate la nivel național, cel mai mare nivel după reunificarea Germaniei, în 1990.
Comparativ cu trimestrul precedent, s-a înregistrat o creștere de 7.000 de locuri de muncă vacante, iar față de perioada similară din 2017, un avans de 126.000.
În vestul țării erau 930.000 de locuri de muncă vacante, în timp ce în est erau 260.000, arată datele IAB.
Cele mai multe locuri de muncă vacante în Germania – 327.000 – sunt pentru consultanţi, consilieri fiscali, arhitecţi, cercetători de piaţă, specialişti în publicitate şi experţi IT, în timp ce în industrie, motorul tradiţional de creştere a economiei, sunt 163.000 de poziţii neocupate.
Vezi și
S-a aflat! Cine este omul care a adus-o pe Irina Tănase în apropierea lui Liviu Dragnea – Liderul PSD care a „descoperit-o”
Guvernul Dăncilă pune banii pe masă! Sute de persoane beneficiază de sume importante
Lovitură grea pentru ”ochii și urechile lui Liviu Dragnea”! Ce i s-ar pregăti „supervizorului” Vioricăi Dăncilă
Salariile cresc, dar angajatorii nu au destui muncitori! În ce țară se întâmplă acest lucru
Trending

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

08:48Entertainment
Anca Alexandrescu, ținta sancțiunilor de la CNA. Emisiunea de la Realitatea Plus se alege cu penalizare, se întrerupe difuzarea la TV

11:30Actual
Verifică dacă factura la curent este mai mare decât ar trebui. Poți plăti suplimentar dacă nu ești atent, sunt doar câțiva pași de urmat

15:32Social
Când intră alocațiile pe luna aprilie. Vești excelente pentru părinți, înainte de Paște

44 minute în urmăPolitica
Taxă în plus pentru fiecare locuitor din Sectorul 1 al Capitalei. Clotilde Armand anunță cât va cere actualul edil de la fiecare cetățean
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



