De-a lungul celor 45 de ani de comunism din țara noastră, ofițerii de Securitate au avut un rol extrem de important. În aceste condiții, veniturile lor erau foarte mari pentru acele vremuri. În plus, aveau parte de multe alte beneficii, la care oamenii de rând nici nu visau.
România s-a zbătut timp de 45 de ani în tenebrele comunismului, perioadă în care teroarea și opresiunea erau la ordinea zilei. Pentru a ține sub control populația, partidul comunist a înființat Securitatea, prin Decretul nr. 221 din 30 august 1948, după detronarea regelui Mihai şi proclamarea Republicii Populare România.
În anii ce au urmat, Securitatea sau mai precis Direcția Generală a Securității Poporului a influențat destinul a milioane de români, fiind brațul lung și represiv al partidului comunist în rândul cetățenilor. Metodele Securității erau brutale și cinice, orice mijloc fiind scuzabil pentru identificarea celor „vinovați”. Securitatea a fost implicată în toate acțiunile criminale îndreptate împotriva celor care se opuneau sau pur și simplu nu corespundeau social și intelectual regimului comunist.
Conform cercetărilor de specialitate dar și a datelor obținute din documentele vremii reiese că securiștii se bucurau de un salariu mult mai mare decât al cetățenilor de rând. Mai exact, salariul mediu al securiștilor era dublu față de nivelul mediu de salarizare în România.
Astfel, un cadru operativ din cadrul Securității, adică un angajat cu grade, beneficia de un salariu de bază, la care se adăuga un salariu de funcție, plus un spor de vechime. Până la sfârșitul anilor 50, un sergent major de Securitate avea un venit lunar de 8.500 de lei. Un locotenent, șef de birou, primea 18.000 de lei lunar, iar directorul general, în jur de 55.000 de lei, pe lună.
Salariile faraonice ale ofițerilor de Securitate
Comparativ, un învățător, cu 35 de ani vechime, avea în pragul pensiei puțin peste 7400 de lei. Adică mai puțin decât un sergent de Securitate și cu aproape 11.000 de lei mai puțin decât un locotenent. De prin 1959 au intrat în funcțiune alte grile de salarizare, dar raportul a rămas aproape același. Pe scurt, un salariu mediu la Securitate era dublul salariului mediu pe economie. Un locotenent de Securitate avea un salariu dublu față de un profesor de liceu. În plus, un general de Securitate avea un salariu de trei ori mai mare decât un director general de uzină.
„Se poate astfel calcula, bazându-ne pe aceste date şi pe anexă, că, în anul 1959, un ajutor lucrător operativ regiune cu gradul de locotenent, cu 2 ani vechime, depăşea suma de 1.400 de lei ca retribuţie lunară, în timp ce un profesor clasele V-XI cu aceiaşi vechime primea doar 725 de lei. Un lucrător operativ prim ap. central cu 10-15 ani vechime câştiga cca. 2.600 lei, în comparaţie cu un inginer principal producţie din industria minieră gr. I care avea salariul tarifar de 1.450 de lei.
Un şef serviciu operativ ap. central, cu gradul de general-locotenent şi vechime de 20 de ani, primea peste 6.000 de lei lunar, pe când un director general (industria energiei electrice, transporturi auto, aeriene, navale etc.) avea un salariu de bază de 2.200 - 2.400 de lei”, scria Iuliu Crăcană în „Salarizarea cadrelor Securității” din „Totalitarism și rezistență”.
Aveau parte de multe alte beneficii
Pe lângă salariul de bază, ofițerii de securitate aveau tot felul de sporuri, dar și beneficii. Adică bani de haine, indemnizații de hrană, recompense, prime, dar și tot felul de ajutoare. De exemplu, în anii 50, primeau un ajutor de familie de 1000 de lei de copil, bani de lemne și echipament. Ulterior aveau sporuri și bani de haine plus alte indemnizații.
„La salariul de bază şi sporuri se adăugau, conform legislaţiei, solda de haine, recompensele, indemnizaţiile şi primele: prima pentru conducători auto şi motociclişti, prima pentru pază interioară, de frontieră, indemnizaţiile pentru activitate de conducere sau colaborare la publicaţii, pentru ore de curs, recompense pentru activitatea profesională şi politică etc”, se arată în „Salarizarea cadrelor Securității”.
