În acest moment, salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea preoților, iar arhiepiscopii câștigă cât un ministru, mai exact 22.000 de lei brut.
Odată cu mărirea salariilor profesorilor, cresc și salariilor preoților. Clericii sunt beneficiarii indirecți ai salariilor mărite obținute de profesorii după grevă.
Potrivit legii, salariile preoților sunt calculate pe baza salariilor profesorilor. După aceste creșteri, guvernanții spun că știau că salariilor celor două categorii sunt colerate, și în consecință, vor crește în același timp.
În acest moment, legea personalului clerical prevede că salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea preoților.
Veniturile sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice.
În ceea ce privesc funcțiile de șefi ai bisericii, aceștia sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică. Astfel, Patriarhul BOR câștigă cât președintele camerei deputaților sau cât președintele senatului, adică peste 23.000 de lei brut, iar arhiepiscopii câștigă cât un ministru, mai exact 22.000 de lei brut, scrie antena3.ro
Salariile preoţilor din România! Șefii lor câştigă cât un ministru
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



