Samantha James, vicepreședinte al echipajului de cabină Al Emirates a vorbit, într-un interviu acordat Corriere della Sera , despre posturile scoate la bătaie, despre salarii, dar și despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care aplică pentru acest post.
Posturile sunt și pentru începători
Potrivit vicepreședintei, la sfârșitul lunii martie, companie avea 21.690 de stewardese. Acest număr, însă, urmează să crească cu încă 5.000 în acest an.
Potrivit acesteia, instruirea se face sediul central din Dubai. Iar posturile ”sunt deschise atât începătorilor, cât și candidaților cu experiență”.
„Pentru a fi luat în considerare ca membru al echipajului de cabină Emirates, trebuie:
– Să aveți cunoștințe bune de limba engleză scrisă și vorbită (alte limbi străine sunt un avantaj);
– Să știți cum să lucrați în echipă;
– Să aveți o înălțime minimă de 160 de centimetri, ajungând la 212 centimetri cu brațele;
– Să puteți îndeplini cerințele pentru o viză de muncă în EAU;
– Să dețină o diplomă de bacalaureat
– să nu aibă tatuaje vizibile în timp ce poartă uniforma”, anunță oficialul.
Citește și: Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, anunț despre salariul minim! Câți salariați vor beneficia de creșterea veniturilor începând cu 1 iulie 2024
Salariul pe care îl puteți primi
Vicepreședinta a vorbit și despre salariul pe care îl primesc angajații. Pe lângă acesta aveți parte și de cazare, transport, concediu, bilete reduse pentru familie și prieteni, dar și multe alte beneficii.
”Salariul mediu net este de aproximativ 2.500 de euro (la clasa Economy). În plus, există și alte beneficii, cum ar fi: cazare spațioasă și mobilată oferită de Emirates (utilități incluse); transport la și de la locul de muncă; participarea la profiturile companiei; 30 de zile de concediu anual cu bilete de întoarcere acasă; bilete cu reduceri importante pentru familie și prieteni; asigurare medicală completă și privilegii și reduceri exclusive la mii de mărci și magazine de retail, cluburi, clinici, hoteluri”, spune James.
Aceasta mai spune că instruirea durează șapte săptămâni și jumătate, iar cei care ajung să se angajeze vor începe a clasa Economy, apoi este promovat la clasa Business și apoi la clasa First.
„Echipajul nostru de cabină își începe călătoria la clasa Economy, apoi este promovat la clasa Business și apoi la clasa First în funcție de performanță.
Există, de asemenea, posibilitatea de a avansa devenind supervizori și șefi de echipaj de cabină. Atunci când decid să își agațe uniformele în cuier, mulți își găsesc succesul în roluri la sol, cum ar fi instructorii, recrutorii și în roluri în cadrul grupului Emirates”, explică oficialul Emirates.
Citește și: Cea mai spectaculoasă șosea din Europa e în România și e plină de mașini abandonate. Motivul pentru care „rablele” sunt lăsate pe drum
















