Există o discrepanță mare între salariile pe care le primesc angajaţii din România. Dacă o mare parte a populației trebuie să se descurce cu leafa minimă sau cea medie pe economie, alţi oameni beneficiază de remuneraţii generoase, dar şi responsabilitățile sunt uriaşe.
De exemplu, compania NRG Cables caută să angajeze un director de fabrică, iar salariul oferit este de 15.000 de lei pe lună.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească angajatul
Firma respectivă caută omul potrivit pentru postul de director, iar astea înseamnă:
că are studii superioare tehnice,
e dispus să lucreze în schimburi, inclusiv sâmbăta şi duminica,
e dispus la program de 12 ore pe schimb,
orientat spre rezultat,
cinstit, loial, rezistent la efort prelungit şi la stres,
abilități de comunicare și relaționare interpersonală,
e sociabil, foarte ordonat, organizat, structurat.
Ce responsabilități ar avea:
organizează şi asigură realizarea programului de producţie prin organizarea conducerii producţiei şi a muncii, a fluxurilor de fabricaţie, respectarea normelor de consum la materii prime, a timpului de lucru şi a calităţii produselor executate.
organizează şi coordoneaza activitatea secţiei, instruind şi monitorizând şefii de echipă pentru a se asigura că acesţia îşi îndeplinesc sarcinile de serviciu.
coordonează activitatea de producţie a personalului prin intermediul şefilor proceselor de producţie de-a lungul schimbului, asigurându-se că toate operaţiunile se desfăşoară conform planificării.
Beneficii pentru director:
contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, după perioada de probă de trei luni
salariu net de 15.000 de lei pe lună
abonament servicii medicale
Salarii mai bune decât în Bulgaria
România se afla în partea inferioară a clasamentului pe salarii minime în UE, cu un salariu minim brut de 814 euro, al patrulea cel mai mic din UE, după Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro) și Letonia (740 euro).
În total, zece țări membre aveau salarii minime brute lunare sub pragul de 1.000 de euro. Alături de România, în această categorie mai intrau Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) și Croația (970 euro).

















