Cristian Tudor Popescu este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști și analiști din România. Îl vedem la TV, dându-și cu părerea în aproape orice domeniu.
Bugetul.ro vă oferă informații despre salariul pe care l-a primit CTP de la Sorin Ovidiu Vântu, în perioada în care a colaborat cu Realitatea Media.
În anul 2016, CTP era acuzat de către Sebastian Ghiță că încasa, la negru, 5.000 de euro pe lună de la Sorin Ovidiu Vântu, în perioada în care era angajatul acestuia.
La acea vreme, Popescu a negat spusele lui Ghiță, spunând că că n-a avut niciodată vreo legătură cu SOV și că a avut un contract de colaborare, cât se poate de legal și oficiul cu Realitatea TV - televiziune patronată de SOV în perioada respectivă.
„N-am avut niciodată vreo legătură cu S.O. Vântu. Am avut un contract de colaborare, cât se poate de legal și oficial cu postul Realitatea TV, încheiat cu domnii Sergiu Toader și Sorin Enache, pentru emisiunea Cap și Pajură, realizată împreună cu Emil Hurezeanu, din anul 2005, până, cu întreruperi, în mai 2009, când am rupt unilateral acest contract.
S.O. Vântu a intrat în pușcărie prin 2011. Până atunci, a dat salarii de 25-30 mii de euro pe lună unor ofițeri mai mult sau mai puțin acoperiți din trustul său, precum și șpăgi de multe milioane de euro. De ce îl jignește grav la onoare S. Ghiță pe S.O. Vântu cu cele 5 miișoare de euro pe care mi le-ar fi trimis de la răcoare? Ce să fac pentru el de banii ăștia? Să-i tund gazonul din curte câtă vreme e la pârnaie”, scria CTP, în Republica.
În anul 2010, ziarul Curentul dezvăluia lista jurnaliștilor și analiștilor plătiți de SOV. Pe aceasta apărea și numele lui CTP. Potrivit sursei citate, la Realitatea Media, Cristian Tudor Popescu a avut un salariu de peste 2.000 de euro lunar.
Vezi și Documente EXCLUSIVE! ȘANTAJ și abuz în serviciu – acuze grave la adresa ministrului demisionar al Tineretului și Sportului
Surpriză de proporţii: Milionară sexy în noul Guvern - averea fabuloasă a unei deputate care ar putea deveni ministru
Tudor Chirilă reacționează, după ce a fost acuzat că ar fi în spatele protestelor #rezist: “Mă declar vinovat”
Ce salariu primea CTP de la Sorin Ovidiu Vântu
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 27-01-2018 15:23
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

17:12Entertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

17:52Actual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay

circa 1 oră în urmăEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens
Articole Similare

circa 1 oră în urmăEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie
„România riscă să dea faliment”, prognosticul sumbru dat de un celebru economist. Greșeala pe care Guvernul ar putea să o facă ar avea urmări grave

14 marEconomie
Greșeala majoră pe care o fac românii atunci când iau un credit. Top erori care pot duce la rate mai mari

14 marEconomie



