Într-un context economic extrem de dificil, locul de muncă este esențial pentru majoritatea românilor. Se pare însă că un domeniu în care se oferă salarii extrem de mari nu se mai bucură de așa mare scuces printre compatrioți. Condițiile grele de muncă îi fac pe tot mai mulți să renunțe la această meserie ce pare ideală la prima vedere.
Pe fondul frământărilor economice de la nivel mondial, piața locurilor de muncă s-a schimbat foarte mult. Astfel, anumite meserii bănoase par să nu mai fie pe placul românilor. Condițiile de muncă s-au schimbat, astfel că remunerația nu mai este suficientă pentru a-i convinge pe compatrioți.
Meseria bănoasă care nu mai este pe placul românilor
Printre meseriile cele mai bine plătite la niuvel european se numără și cea de șofer de tir. Se pare însă că regulile s-au schimbat, astfel că acest job nu mai este de mare interes pentru români.
Este și cazul lui Cosmin, care după aproape trei ani petrecuți la aceeași firmă de transport a decis să renunțe la această meserie. Prin intermediul unui mesaj postat pe rețelel de socializare, acesta a explicat ce anume l-a determinat să ia această decizie. Potrivit acestuia, condițiile de muncă din doimeniul transportului rutier se schimbă foarte rapid, aducând surprize neplăcute pentru angajați. Mai exact, compania nu mai oferea contracte avantajoase, iar cursele deveniseră tot mai dificile,
„Vineri a fost ultima zi la firma unde am lucrat aproape trei ani. Ultimele descărcări, ultimele decopertări și o ultimă încărcare pentru ei, pentru că le-am lăsat remorca încărcată.
Nu-mi pare rău, cursele deveniseră din ce în ce mai urâte, fără contracte directe în afară de cel cu canalizările și lua ce prindea de pe bursă. Îmi pare rău de camion, pentru că a fost unul dintre cele mai bune camioane pe care le-am condus”, a scris Cosmin, pe Facebook.
Oferte sunt destule pe piață
Imediat după plecarea de la firma respectivă, șoferul român a avut două interviuri la firme de transport cunoscute din domeniu, fiecare cu oferte financiare atractive, dar cu stiluri de muncă foarte diferite. Deși în ambele cazuri se ofereau salarii deloc de neglijat, Cosmin a preferat să le refuze, căutând acum altceva.
„Vineri seară și sâmbătă am avut ultimele două interviuri, după cum vă povestisem, la două firme de transport pe care eu le cunosc de foarte mult timp.
Prima firmă se numește Asolo TIR, unde am cunoscut un patron pasionat de camioane, ce participă cu camioanele lui la truck show-uri. Munca nu este grea, fiind vorba despre transport de mobilă paletizat, cu încărcare de la fabrică și o singură descărcare pe la centrele logistice, apoi înapoi la fabrică cu marfa sau ambalajele încărcate unde ai și descărcat. Salariul, îmi spusese că ar fi 2900-3000 plus al treisprezecelea și al paisprezecelea salariu, lucrând de luni până vineri cu o medie de două nopți în cabină pe săptămână.
A doua zi, am fost la o altă firmă, destul de cunoscută și anume Full Service, pe frig. Aici condițiile sunt diferite. Se pleacă câte două săptămâni, două zile acasă, apoi iar două săptămâni, prin toată Europa. Din ce mi-a spus, se transportă de toate, de la carne la cârlig până la legume, fructe și marfă la -24. Salariul este ok; din ce mi-a spus, ajung pe la 3600 plus al treisprezecelea și al paisprezecelea salariu. Doar că, pentru banii ăia, regulile sunt destul de stricte. Mi-au plăcut extraordinar de mult camioanele lor, dar totuși nu este ceea ce caut eu”, a mai transmis șoferul român.



















