Salariul de 3900 de euro de care fug toți românii. O instituție de stat din România nu reușește să găsească specialiști pentru acest post de mai bine de un an

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 11-02-2025 13:07

Actualizat: 11-02-2025 13:13

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

În ciuda faptului că oferă salarii foarte mari, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) se confruntă cu o situație uluitoare de mai bine de un an. Instituția nu reușește să găsească personal pentru trei posturi de specialist IT, cu toate că salariul lunar oferit este de 3.900 de euro net.

Situație ilară în cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNSAS). În ciuda faptului că oferă salarii foarte mari, instituția întâmpină dificultăți, de mai bine de un an, în a găsi specialişti IT. Astfel, din cele cinci posturi din cadrul CNSAS, doar două sunt ocupate în prezent.

„Deşi există cinci posturi aprobate prin memorandum în guvern, remunerate mult mai bine decât grila de salarizare a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (...) există aceste cinci posturi scoase cumva la concurs încă din anul 2023. În primă fază au existat trei persoane care au promovat acest concurs şi din acestea trei am rămas cu două persoane.

O persoană a renunţat, imediat după promovare, luând contact cu activitatea de la Casei Naţională, care nu este una uşoară deloc. În prezent sunt în continuare trei posturi care trebuie cumva ocupate, iar ele ţin de expert hardware şi vizualizare, expert bază de date şi desigur un expert pentru dezvoltare şi operare”, a declarat vicepreşedintele CNAS, Larisa Mezinu-Bălan, la Medika Tv.

(VEZI ȘI: Meseria care va oferi salarii de mii de euro în 2030. Clasamentul surprinzător al joburilor de viitor pe care se vor lupta tinerii peste câțiva ani)

Salariul uriaș pe care nu-l vrea nimeni

Vicepreşedintele CNAS, Larisa Mezinu-Bălan, a explicat că salariul oferit unui specialist IT este de 3.900 de euro net, criteriile de angajare fiind stabilite de o comisie mixtă formată din experţi din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti şi din cadrul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, cu care candidații susţin proba orală. De asemenea, membrii comisiei au întocmit o serie de întrebări necesare pentru proba scrisă la care participă candidații.

„Intenţia noastră, iar aici se lucrează intens la Departamentul Resurse umane al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, este de a modifica cumva aceste criterii şi inclusiv expertiza, experienţa pe care trebuie să o aibă aceşti experţi, să o reducem cumva, anii de muncă, pentru a putea găsi persoane şi pentru a putea utiliza experienţa lor în proiectele Casei Naţionale. Pentru că, pe lângă retehnologizarea platformei informatice din asigurările de sănătate, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează o serie de proiecte co-finanţate de la Uniunea Europeană. Sunt granturi europene prin care intenţionăm să actualizăm platforma pentru a o pregăti pentru conectarea la nivel european, pentru schimbul de date în sănătate”, a explicat reprezentanta CNAS.

(NU RATA: O nouă aroganță marca Romsilva! Motivul halucinant pentru care fostul director al companiei de stat a dat în judecată Casa de Pensii Arad)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri