Potrivit unei analize Politico, acesta a lipsit la aproape jumătate din ședințele legislativului european de când a preluat mandatul și până în prezent. Cu toate astea, salariul pe care îl încasează este mai mult decât suficient pentru a-și întreține familia.
Claudiu Manda candidează pentru un nou mandat în Parlamentul European din partea alianței electorale PSD-PNL, funcție ce este plătită cu aproximativ 8.000 de euro net, lunar. Pe lângă salariu, mai au și alte beneficii ca decontarea banilor pentru cazare, spre exemplu. Primesc aproximativ 340 de euro pe zi dar și bani pentru cheltuielile cu biroul de europarlamentar (4.800 de euro/ lună), notează digi.ro.
Proprietățile lui Claudiu Manda
Claudiu Manda pare, potrivit declarației de avere, că este capabil să îți întrețină singur familia. Acesta încasează mai mulți bani decât soția Olguța Vasilescu.
La capitolul proprietăți, Claudiu Manda stă foarte bine. În anul 2019, cu puțin timp înainte de cununia cu Olguța Vasilescu a cumpărat un teren de 364 mp în Craiova, pe care se află celebra casă boierească de pe strada Fraţii Goleşti, care a făcut valuri în presă în momentul cumpărări. Acesta anunța la vremea respectivă că banii au fost împrumutați de la trei prieteni.
De asemenea, acesta mai deține o casă , despre care se scria că are robineți placaţi cu aur şi clanţe împodobite cu cristale Swarovski, pentru care Claudiu Manda ar fi plătit 230.000 de euro. Acesta mai deține și un apartament
Atât casa, cât și terenul aparțin 62% lui Claudiu Manda, restul de 38% aparţinând Imoband Oltenia SRL, firmă deţinută tot de liderul social-democraţilor din Dolj.
Acesta mai deține un apartament în Bruxelles, Belgia, al cărui proprietar este doar el.
Claudiu Manda deține două mașini Mercedes, una din anul 2016, iar cealaltă din 2017. De asemenea, mai deține ceasuri și bijuterii în valoare de aproximativ 85.000 de euro.
Acesta deține și mai multe conturi la banca, dar și acțiuni la SC Imoband Oltenia SRL, SC Petrom SA, SC Roso Agriculture SRL SC Imoband Oltenia SRL
Citește și: Primărița Lia Olguța Vasilescu a arătat pozele! Ce se întâmplă cu Târgul de Paște din Craiova
Venitul lui Claudiu Manda
Claudiu Manda deține mai multe conturi la banca, dar și acțiuni la SC Imoband Oltenia SRL, SC Petrom SA, SC Roso Agriculture SRL SC Imoband Oltenia SRL
Salariul pe care acesta îl încasează de la Parlamentul European este de 85023.48 euro anual, în timp ce soția sa, Olguța Vasilescu încasează 164268 RON, anual.


















