Zilele acestea, Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a anunțat care va fi salariul minim brut, în România. La o primă vedere, suma pare destul de mare, dar când calculezi cu cât rămâi, „în mână”, ai parte de o mare dezamăgire. Mărirea pe care o vor primi angajații, de la data de 1 ianuarie 2025, este, mai degrabă, modestă. Nu le va ajunge „plusul” nici măcar să meargă o dată la supermarket.
Luni, 7 octombrie, Senatul a aprobat proiectul de lege prin care le cresc veniturile românilor care lucrează pe cel mai mic tarif posibil. Astfel, este stabilit că începând de anul viitor, angajații vor primi cel puțin 4.100 de lei, în valoare brută. În fapt, înseamnă că ar avea 2.450 de lei net, în loc de 2.363 de lei, cât primesc acum. Mult-lăudata mărire, așteptată luni bune de mii de cetățeni, ar fi de 87 de lei!

„Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat ministrul Muncii Simona Bucura-Oprescu.
Ce se întâmplă dacă angajatorul nu vrea să-ți mărească salariul, începând cu data de 1 ianuarie 2025
În prezent, legea trebuie să intre în dezbatere la Camera Deputaților, iar pe data de 27 octombrie are termen de adoptare tacită. Odată ce va fi publicată în Monitorul Oficial și va veni începutul de an, angajatorii vor putea fi sancționați, dacă nu oferă mărirea promisă.
Ironic este că firmele vor primi o amendă mai mare decât primește un angajat salariul! Între 3.000 și 5.000 de lei vor avea de dat, dacă nu vor garanta amărâta de creștere, de 87 de lei „în mână”, dar de sute de lei pe hârtie!
În prezent, un salariu minim are valoarea de 3.700 de lei, după majorarea care a avut loc la 1 iulie 2024. Anterior, suma era de 3.300 de lei.



















